Numărul șoferilor din China se apropie de numărul total al americanilor

Numărul șoferilor din China se apropie de numărul total al americanilor
Publicat: 28/11/2014, 18:44

În numai patru ani, numărul șoferilor din China a crescut cu 100 de milioane, iar numărul vehiculelor depășește 1 milion în 35 dintre orașele acestei țări. În centre urbane importante, precum Beijing și Shenzhen, acest număr este de două ori mai mare, potrivit datelor Ministerului Siguranței Publice.

Creșterea numărului de automobiliști va mări cererea de vehicule, sporind problemele în orașele afectate deja de poluare și aglomerație.

Ministerul a anunțat în această săptămână că vrea să faciliteze obținerea carnetelor de conducere prin eliminarea obligativității frecventării de cursuri în acest sens.

„Aglomerația în trafic este deja o problemă, în special în marile metropole. Guvernul încearcă deja să rezolve problemele de poluare”, a declarat Lin Huaibin, analist la IHS Automotive în Shanghai.

Potrivit estimărilor Asociației Producătorilor de Automobile din China, vânzările auto ar putea atinge în acest an circa 23 de milioane de noi vehicule.

Orașe precum Beijing, Shanghai și Hangzhou au limitat numărul de automobile noi, în cadrul măsurilor de reducere a emisiilor poluante.

Chiar dacă numărul automobiliștilor a crescut, cel al accidentelor grave a scăzut, potrivit ministerului. Decesele cauzate de viteza excesivă au scăzut cu 36% în ultimii doi ani, iar cele provocate de șoferii aflați în stare de ebrietate s-au redus cu 39%.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună