Unul dintre jucătorii la care se gândesc șefii Stelei este italianul Leonardo Pavoletti, aflat în proprietatea lui Sassuolo, scrie Sport.ro.
Tutto Mercato Web scrie că „roș-albastrii” s-au interesat de situația jucătorului, a cărui primă opțiune în acest moment e să continue în Italia. În afară de Steaua, pe Pavoletti și-l mai doresc Bari, Catania și Livorno.
Pavoletti, 26 de ani, a marcat sezonul trecut nu mai puțin de 24 de goluri în 33 de partide la Varese, în Serie B, iar Sassuolo l-a chemat înapoi după împrumut. În actualul campionat, jucătorul nu are nicio reușită în 6 apariții.