Direcției Supraveghere din Banca Națională a României, Nicolae Cinteză, a declarat sâmbătă, în cadrul unui seminar că există în România și bănci care n-au înțeles sau n-au vrut să aplice recomandările BNR legate de provizionare și restructurare a protofoliului de neperformante, una dintre instituțiile financiare locale riscând să piardă dreptul de a atrage depozite din această cauză.
„O bancă a venit cu grad de acoperire de 30% cu provizioane a creditelor neperformante de la firmele în insolvență (…) Dacă nu se rezolvă și nu ne confrmă până marți că și-au rezolvat problema, de marți începând li se va sista dreptul de a atrage depozite”, a declarat șeful supravegherii BNR, la seminarul EU-Cofile organizat de Apha Bank, BNR și ARB.
În urma procesului demarat în luna aprilie la solicitarea BNR, rata creditelor neperformante a coborât de la 22,3% la 15,3%, însă oficialul băncii centrale susține că această scădere trebuia să fie și mai abrubtă, chiar sub 10%.
„Sunt unii care n-au făcut restructurarea protofoliului de neperformante așa cum am cerut și au termen limită 30 noiembrie”, a explicat Cinteză.
El a adăugat că în unele cazuri nu a vrut să forțeze scoaterea în afara bilanțului, întrucât instituțiile de credit voiau să urmăreasscă în continuare acele garanții și existau probleme de soft care presupuneau un cost imediat mare, iar implementarea se făcea oricum mai greoi.
Provizioanele constituite de bănci în procesul de curățare a portofoliului de credite neperformante au dus la o pierdere netă a sistemului la nouă luni de 1,58 miliarde lei, dar la finele anului rezultatul negativ va depăși „lejer” 2 miliarde lei, a mai spus Nicolae Cinteză.