Mesajul premierului rus Dmitri Medvedev, pentru români, de 1 Decembrie

Mesajul premierului rus Dmitri Medvedev, pentru români, de 1 Decembrie
Publicat: 01/12/2014, 15:20

„Stimate domnule prim-ministru, vă felicit cu prilejul Zilei Naționale a României. Sunt convins că o consolidare a interacțiunii practice în comerț, economie, energie, investiții și alte domenii corespunde intereselor de lungă durată ale țărilor noastre”, se arată în mesajul premierului rus, Dmitri Medvedev, către omologul său român, Victor Ponta, conform textului postat pe site-ul Ambasadei Rusiei la București.

Medvedev îi urează premierului român „sănătate și succese”, iar cetățenilor României – „pace și prosperitate”.

Și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a transmis un mesaj omologului român, Bogdan Aurescu, pe 28 noiembrie.

„Primiți felicitările cu ocazia numirii dumneavoastră în funcția de ministru al Afacerilor Externe al României, precum și a sărbătorii de stat care se apropie – Ziua Națională a României”, scrie Lavrov, conform textului postat de asemenea pe site-ul Ambasadei Rusiei la București.

„Contez pe susținerea unui dialog constructiv în interesul dezvoltării colaborării ruso-române”, mai scrie șeful diplomației ruse, care îi urează succes lui Bogdan Aurescu în activitatea sa.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!