Olandezii aleg Baciu ca să le facă telemea românilor

Olandezii aleg Baciu ca să le facă telemea românilor
Publicat: 02/12/2014, 22:02

„A fost cea mai bună soluție pentru brânză noastră telemea să o producem într-o singură unitate, în Cluj. Înainte făceam telemea în mai multe locuri și s-a dovedit ineficient și din nefericire pentru Carei am decis că este mai bine să oprim producția, decizie pe care am anunțat-o în mai. De atunci și până acum, Carei a produs mai multă brânză decât de obicei, pentru că la început am transferat producția de la Cluj la Carei pentru a optimiza unitatea din Cluj. Acest proces s-a încheiat, iar săptămâna aceasta toată producția din Carei se va muta la Cluj. Până la sfârșitul anului unitatea din Carei va fi închisă complet”, a declarat pentru MEDIAFAX Jan Willem Kivits, directorul general al subsidiarei din Romnia a grupului olandez FrieslandCampina.

Investițiile în echipamente și optimizarea proceselor la fabrica din Cluj s-au ridicat la 600-700.000 euro.

În fabrica din Carei lucrau circa 130 de angajați, doar câțiva dintre ei, care dețineau poziții cheie, fiind transferați la Cluj. Angajații de la Carei vor primi sprijinul companiei în conformitate cu contractul colectiv de muncă.

Închiderea fabricii de la Carei a însemnat și renunțarea la producția de cașcaval în propriile fabrici, acest produs urmând să fie fabricat sub contract cu alți producători din România.

„La Carei produceam și cașcaval, dar am decis să fabricăm acest produs în colaborare cu alți producători. Vrem să ne concentrăm pe lucrurile pe care știm să le facem cel mai bine, și acestea sunt laptele, băuturile (sana, kefir, lapte bătut) și telemeaua. Asta înseamnă creștere pentru companie. Sunt alți producători care se pricep mai bine și colaborăm cu ei. Toate produsele pe care le comercializăm sunt fabricate în România”, a menționat Kivits.

În ceea ce privește unitatea din Carei, Kivits spune că deocamdată nu este o prioritate ce se va întâmpla cu aceasta, dar că vor fi analizate toate opțiunile.

„Nu este o prioritate. Pentru început vrem să ne asigurăm că fabrica din Cluj merge perfect, iar anul următor vom decide ce se va întâmpla cu Carei”, a precizat Kivits.

De-a lungul timpului, FrieslandCampina a închis mai multe fabrici pe care le deținea în România, considerate ineficiente, respectiv Deta și Satu Mare în 2007, Huedin în 2008 și Țaga în 2013.

Astfel, după aceste închideri, compania își va derula activitatea din România în două unități de producție, cea de la Baciu și cea de la Târgu Mureș.

Săptămâna trecută, fabrica de brânză din comuna Țaga – județul Cluj, aflată în conservare din iunie 2013, și-a reluat activitatea, dar producția va fi realizată de Fabrica de Brânzeturi Transilvania în urma unui acord cu proprietarul unității.

Acest acord prevede producția brânzei de Năsal, sub brandul Napolact, dar și a altor tipuri de brânzeturi, sub brandurile proprii ale AgroTransilvania Cluster.

„Obiectivul nostru este ca brânza Năsal să fie disponibilă din nou în magazine în ianuarie, în special în Transilvania, dar și în marile magazine la nivel național. Este o brânză premium, recunoscută, dar cifrele nu sunt foarte mari. Din 2008, vânzările de specilități din brânză au scăzut dramatic în România, consumatorii alegând produse mai ieftine, din motive demne de înțeles, dar am tot amânat decizia de a închide fabrica până am ajuns să producem mai puțin de 100 de kilograme de brânză pe săptămână, ceea ce nu este sustenabil. Vom vedea dacă românii sunt din nou interesați de specialitățile de brânză”, a mai spus Kivits.

Vânzările de brânză sub brandul Napolact reprezintă 15% din cifra de afaceri a companiei. Compania mai are în portofoliu brandurile Mili, Oke și Campina.

FrieslandCampina a investit în fabricile din România între 25 si 30 milioane euro din anul 2000 când a intrat pe piața românească, în plus față de sumele plătite pentru achiziția unităților.

„Am avut ani foarte buni în România în special înainte de criză, în care FrieslandCampina a fost foarte profitabilă, dar apoi situația a fost complet diferită. De câțiva ani încercăm să ne repoziționăm. Obiectivul nostru este să avem un business profitabil, în creștere, cu un portofoliu de produse sustenabil”, a conchis Kivits.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță