România participă la Stația Spațială Internațională și la dezvoltarea rachetei Ariane 6

România participă la Stația Spațială Internațională și la dezvoltarea rachetei Ariane 6
Publicat: 03/12/2014, 17:31

Decizia a fost luată în urma Consiliului Ministerial al Agenției Spațiale Europene (ESA), desfășurat la Luxemburg, pe 2 decembrie 2014, în cadrul căreia România s-a alăturat partenerilor europeni în două programe ESA de importanță strategică: Stația Spațială Internațională (ISS) și dezvoltarea rachetei Ariane 6.

Participarea la cele două programe va avea loc sub coordonarea Agenției Spațiale Române (ROSA).

„Acceptarea României în acest program de către ESA, alături de doar alte 11 state membre, demonstrează că țara noastră are deja capacități industriale competitive. Totodată, participarea României la dezvoltarea rachetei Ariane 6 va contribui la dezvoltare tehnologică, inovare și pregătire profesională în domenii de nișă, cu potențial de a consolida rolul pe care România îl joacă în strategia spațială europeană și mondială”, se arată într-un comunicat al ROSA remis gândul.

„Nanosateliții cu scop comercial vor juca un rol din ce în ce mai important pentru aplicații spațiale și terestre. Ne dorim ca România să fie un jucător important pe această piață”, a declarat președintele ROSA, Marius-Ioan Piso.

„Dezvoltarea de nanosateliți în scop comercial va conduce la dezvoltarea de tehnologii inovatoare, care ulterior ne vor permite să ne implicăm în misiuni de explorare a Sistemului Solar, dincolo de orbita joasă a Pământului”, a mai spus Marius-Ioan Piso.

Foto Credit: NASA

La Consiliul Ministerial de la Luxemburg au participat reprezentați ai celor 20 de state membre ESA, printre care se numără și România. Principalele teme de discuție au fost concentrate în trei rezoluții: Rezoluția privind accesul Europei la spațiu, care recunoaște valoarea strategică și socio-economică pe care o are pentru Europa menținerea unui acces independent, fiabil și accesibil la spațiu al clienților instituționali și comerciali de pe continent; Rezoluția privind strategia europeană de explorare spațială, concentrată pe trei destinații: orbita terestră joasă – (Low Earth Orbit — LEO), Luna și Marte, și vizând totodată programul ISS; și, în final, Rezoluția privind viitorul și evoluția ESA.

Primul experiment spațial cu participare românească a fost realizat încă din anul 1972, prin Programul Intercosmos, iar în 1981, pe 14 mai, România trimitea primul cosmonaut în spațiu, fiind cea de-a 11-a țară din lume care reușea acest lucru. Astăzi, România, Stat Membru ESA, este cea de-a 12 țară europeană și a 16-a din lume care deține un procent din Statia Spațială Internațională.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?