Ce a pățit procurorul DIICOT care juca la poker bani de la percheziții

Ce a pățit procurorul DIICOT care juca la poker bani de la percheziții
Publicat: 03/12/2014, 20:34

Instanța supremă a admis, miercuri, solicitarea lui George Mărgărit, care a demisionat între timp din funcția de procuror, ca judecata să aibă loc pe baza recunoașterii integrale a faptelor așa cum sunt ele reținute de către anchetatori.

Astfel, judecătorii l-au condamnat pe Mărgărit la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă calificată, și i-au interzis mai multe drepturi civile.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la aceeași instanță.

Fostul procuror a mai fost condamnat de magistrații ICCJ la doi ani de închisoare pentru delapidare, iar după contopire instanța a stabilit ca acesta să execute pdeapsa cea mai grea, cea de trei ani și jumătate de închisoare.

Acesta a mai fost obligat de instanța supremă să depună la o unitate bancară, pe numele părților civile la dispoziția DIICOT, următoarele sume de bani: 336.236 lei; 2.380 de euro; 121 de dolari și 30 lire sterline ridicate de la partea civilă Sallai Andras Robert la data de 8 iunie 2012 cu ocazia percheziției, 636 lei și 260 de euro ridicate de la partea civilă Nicolae Ioan Silviu la data de 8 iunie 2012 cu ocazia percheziției, 2.900 de lei ridicate de la partea civilă Dinu Florian la data de 16.05.2013 cu ocazia percheziției, 14.283 lei ridicate de la partea civilă Rematholding Co București prin reprezentant legal, contabil șef Coman Liliana Loredana la data de 16 mai 2013 cu ocazia percheziției, 900 lei ridicate de la partea civilă Mihai Puia la data de 16 mai 2013 cu ocazia percheziției, 7.616 de lei ridicate de la partea civilă Costache Stoica la data de 16 mai 2013, 2165 de lei ridicate de la partea civilă Moise Ștefan la data de 16 mai 2013 cu ocazia percheziției, 723 lei ridicate de la partea civilă Marin Guță la data de 16 mai 2013 cu ocazia percheziției, 3850 de lei ridicate de la partea civilă Oiță Constantin la data de 16 mai 2013 cu ocazia percheziției, 4150 de euro și 2080 de lei ridicate de la partea civilă SC Maia Intermed SRL prin reprezentant Gări Gheorghe la data de 16 mai 2013 cu ocazia percheziției, 2100 de lei ridicate de la partea civilă Gheorghe Cătălin Ionuț la data de 25 iunie 2013 cu ocazia percheziției, 6.000 de lei și 200 de euro ridicate de la partea civilă Țopanu Ionuț Răzvan la data de 25 iunie 2013 cu ocazia percheziției, 3.000 de lei ridicate de la partea civilă Dumitru Florentina Mirela la data de 9 mai 2012 cu ocazia percheziției, 150 de euro și 414 lei ridicate de la partea civilă Teșculă Florin la data de 26 septembrie 2013 cu ocazia percheziției, 1.410 de lei ridicate de la partea civilă Dumitru Adrian la data de 25 iulie 2013 cu ocazia percheziției.

Mărgărit a mai fost obligat de instanță să consemneze la o unitate bancară, pe numele părții civile Ursaru Vincent la dispoziția DIICOT, contravaloarea bijuteriilor la valoarea de la momentul ridicării acestora cu prilejul percheziției din 16 mai 2013.

Instanța l-a mai obligat pe Mărgărit să-i plătească părții civile Sallai 7.853 de lei, din care 2.583 lei reprezentând contravaloarea biletelor de avion și 5.000 de lei reprezentând onorariul apărătorului ales. De asemenea, Mărgărit trebuie să plătească alți 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate către stat.

Judecătorii au constatat că prejudiciul în cuantum de 13.500 de euro rezultat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de delapidare a fost acoperit prin restituire.

Fostului magistrat i-a fost scăzută din pedeapsă o zi, respectiv perioada în care a fost reținut.

Potrivit unui raport al Inspecției Judiciare, procurorul-șef al DIICOT Buzău, Nicolae Petroșel, formulase o plângere penală împotriva lui George Mărgărit, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu și gestiune frauduloasă. Anterior depunerii plângerii penale, Petroșel încercase să îl contacteze pe Mărgărit, pentru a recupera mai multe sume de bani primite de acesta pentru organizarea unor flagrante.

Fostul procuror DIICOT George Mărgărit a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, fiind acuzat că ar fi jucat la poker banii destinați unui flagrant și ar fi luat bani ridicați în timpul unor percheziții.

După reținerea lui, procurorul George Mărgărit și-a dat demisia, decretul privind eliberarea sa din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău fiind semnat de președintele Traian Băsescu în 2 decembrie 2013.

George Mărgărit le-a prezentat judecătorilor instanței supreme o adeverință medicală din care ar rezulta că se tratează de „boala” jocurilor de noroc. Totodată, Mărgărit le-a spus judecătorilor că, din studiile de specialitate, ar rezulta că mania jocurilor de noroc este la origine o boală, și nu un viciu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online