Niciun medic al Maternității „Elena Doamna” din Iași NU va fi sancționat în cazul bebelușului mort. Ce va face tatăl

Niciun medic al Maternității Elena Doamna din Iași NU va fi sancționat în cazul bebelușului mort. Ce va face tatăl

Reprezentanții acestei comisii s-au întrunit după plângerea depusă la Direcția de Sănătate Publică Iași de către părinții copilului nou-născut și au deliberat până vineri, când au decis că nu se impune sancționarea niciunui cadru medical de la maternitatea ieșeană „Elena Doamna”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În conformitate cu raportul de expertiză întocmit de către expertul medical desemnat, domnul acad. prof. univ. dr. Florin Stamatian, medic primar obstetrică-ginecologie, medic expert nominalizat prin ordinul Ministerului Sănătății și în urma analizării întregului material probator administrat în cauză de către Comisia de monitorizare și competență profesională a cazurilor de malpraxis, se constată inexistența unei situații de malpraxis pentru personalul medical sau a furnizorilor de servicii medicale, implicați în acordare de asistență medicală pentru pacienta Ciobanu Ioana”, arată reprezentanții DSP într-un comunicat remis presei.

Tatăl copilului susține că a înaintat o acțiune în instanță împotriva doctoriței care a monitorizat sarcina soției sale și că nu se aștepta la o decizie în cazul comisiei de malpraxis.

„Mă așteptam la un răspuns din partea lor, cu adevăr, în sensul că Ministerul Sănătății spune că sunt nereguli, dânsii, care sunt în subordinea ministerului, spun că nu sunt neregului. Nu este caz de malpraxis atâta timp cât medicii nu erau in spital. Dar ei nu trebuiau să fie? Noi nu ne-am dus la hotel în acea seară, cum spuneau unii, noi ne-am dus la spital. Mai departe o să mergem în instanță, o să cerem o contra expertiză să vedem ce mai spun și alții”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Ciobanu, tatăl copilului.

Cadrele medicale care au fost de gardă în noaptea respectivă au fost sancționate după ancheta internă a spitalului cu diminuarea salarială cu 10% timp de trei luni, în timp ce managerul spitalului, dr. Emil Anton, și directorul medical dr. Răzvan Socolov au fost demiși din funcție.

Dr. Răzvan Socolov a contestat această decizie în instanță.

Ca director medical a fost numit dr. Florentin Dumitrache, care va asigura interimatul până la organizarea unui concurs, dar nu mai mult de șase luni, în timp ce de peste două luni Maternitatea nu are încă ocupat postul de manager.

Bebelușul a fost declarat mort la naștere în noaptea de 8 spre 9 septembrie, iar tatăl acestuia declara că înainte cu câteva ore ca soția sa să nască în spital nu se afla niciun medic și că a sunat chiar la 112 pentru a cere ajutor.

De asemenea, bărbatul mai spunea că în noaptea dinaintea decesului copilului soția sa a fost supravegheată doar de către o infirmieră, care s-a purtat urât cu el atunci când i-a cerut ajutorul, și că medicii ar fi ajuns la spital după ora 03.00 noaptea, după ce timp de câteva ore femeia a fost lăsată singură.

Pe de altă parte, conducerea Maternității „Elena Doamna” susținea că soția bărbatului ar fi fost consultată de către medici de patru ori în noaptea respectivă, iar „monitorizarea a arătat evoluție bună a mamei și a fătului și nedeclanșarea nașterii”.

În urma necropsiei, legiștii au stabilit că bebelușul murise cu peste 24 de ore înainte de naștere, în uterul mamei, deși medicii susțineau că femeia fusese monitorizată permanent, iar copilul avea o evoluție bună.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”