Rezultatele unui studiu realizat de un grup de medici din Rio de Janeiro arată că felul în care executăm un exercițiu fizic simplu ne poate spune dacă o să mai trăim în următorii șase ani.
Testul numit „sitting-rising test” (SRT) a fost conceput pentru a măsura rezistența și flexibilitatea sportivilor. Cercetătorii s-au folosit de acest exercițiu fizic și au analizat cum poate influența SRT-ul speranța de viață a unei persoane.
Specialiștii au analizat observațiile făcute pe peste 2000 adulți cu vârste cuprinse între 51 și 80 de ani și au constatat că persoanele care au obținut un scor de cel mult 3 puncte din 10 sunt de cinci ori mai predispuse la deces în decurs de șase ani, comparativ cu cele care obțin un punctaj mai mare de opt.
Pentru vedea câți ani mai de trăit, tot ce trebuie să faci este să stai în picioare, apoi să le încrucișezi și să încearci să te pui jos, fără să te sprijini de ceva. Apoi, ridică-te în același mod, pentru a ajunge în poziția inițială. Execuția corectă a acestui test se notează cu 10 puncte, 5 pentru așezare și 5 pentru ridicare. De fiecare dată când o persoană folosește mâna sau genunchiul pentru sprijin se scade câte un punct, iar pentru fiecare pierdere de echilibru se ia câte o jumătate de punct.