Prima pagină » Știri » Primarul comunei Udești, reținut pentru fraude cu fonduri europene, arestat preventiv

Primarul comunei Udești, reținut pentru fraude cu fonduri europene, arestat preventiv

Primarul comunei Udești, reținut pentru fraude cu fonduri europene, arestat preventiv
Primarul comunei Udești, reținut pentru fraude cu fonduri europene, arestat preventiv

Magistrații Tribunalului Suceava au emis, vineri seară, mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele primarului Săvel Botezatu și a președintelui Asociației crescătorilor de animale „Oadici” din Udești, Marinela Borza.

Decizia instanței nu este definitvă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

Săvel Botezatu și Marinela Borza au fost reținuți, joi seară, de procurorii anticorupție după ce au fost audiați mai multe ore în dosarul privind subvențiile primite de la APIA Suceava.

Primarul comunei Udești, Săvel Botezatu, este cercetat pentru influențarea declarațiilor, șantaj și tentativă la comiterea infracțiunii de prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Totodată, el este acuzat de „prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, și complicitate la comiterea infracțiunii de „prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”.

Procurorii anticorupție suceveni susțin că Săvel Botezatu a încercat prin amenințare să influențeze depozițiile unor martori, pentru ca prin actele de control întocmite de APIA-DACIS într-un dosar să nu se constate neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate a dosarului de subvenție pentru Asociația Crescătorilor de Animale și Utilizatorilor de Pășuni (ACAUP) „Oadici” din Udești și împlicit să nu fie stabilite creanțe de recuperat, precum și existența unor fapte de natură penală.

El este acuzat că a amenințat și constrâns conducerea APIA Suceava și angajatele instituției (direct și prin intermediul unor factori politici), inclusiv cu demiterea din funcție, să aprobe plata subvențiilor din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA), pentru imașul comunal al comunei Udești, în campaniile 2010-2012, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial pentru Consiliului Local Udești.

Totodată, primarul a pus în executare intenția de a obține ilegal subvenții de la bugetul european prin FEGA , cu documente fictive depuse la APIA Suceava, în campaniile 2010 și 2011, în numele Consiliului Local Udești, în cuantum de 532.082,64 lei.

DNA Suceava mai susține că prin intermediul angajatei Mariana Ciutac, în numele Consiliului Local Udești, au fost prezentate la APIA Suceava, pentru campania 2012 documente și declarații false care au avut ca rezultat obținerea sumei de 315.314,37 lei din Fondul European pentru Garantare în Agricultură.

Totodată, primarul a sprijinit-o pe Marilena Borza (funcționar la Primăria Udești) să obțină nejustificat de la APIA Suceava, în campania 2013 și în numele ACAUP Oadici Udești, suma de 416.782,62 lei provenită din fonduri europene, prin depunerea de documente fictive, sumă ce a ajuns, sub forma redevențe, în contul Primăriei Udești a cărui ordonator de credite este Săvel Botezatu.

Marinela Borza, funcționar la Primăria Udești și președinte al Asociației Crescătorilor Animalelor și Utilizatorilor de Pășuni „Oadici” Udești, este cercetată pentru „prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, tentativă la comiterea infracțiunii de „prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, influențarea declarațiilor și sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

Procurorii arată că Marinela Borza, în numele ACAUP „Oadici” Udești, a prezentat la APIA Suceava, pentru campania 2013 documente și declarații false care au avut ca rezultat obținerea sumei de 416.782,62 lei din Fondul European pentru Garantare în Agricultură, dar și că a pus în executare intenția de a obține ilegal subvenții de la bugetul UE prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, cu documente fictive depuse la APIA Suceava, în campania 2014, în numele ACAUP Oadici Udești.

Totodată, ea este acuzată că prin amenințare a încercat influențarea depozițiilor unor martori, pentru ca prin actele de control întocmite de APIA-DACIS într-un dosar penal să nu se constate neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate a dosarului de subvenție pentru ACAUP „Oadici” Udești, implicit să nu fie stabilite creanțe de recuperat, precum și existența unor fapte de natură penală.

Procurorii susțin că pentru a înlocui sau a-i altera caracterul ilegal al unei declarații-anexă cu semnături fictive depusă în luna mai 2014 odată cu cererea de acordare a subvenției pentru ACAUP „Oadici” Udești pentru campania 2004, i-a determinat, în luna noiembrie 2014, pe fermieri din comuna Udești să semneze această declarație-anexă prin care Borza era împuternicită să depună cerere de subvenție în numele ACAUP „Oadici” Udești și membrii acesteia își asumau responsabilitatea cerințelor ce condiționează acordarea subvenției pe care a depus-o apoi la APIA Suceava.

În acest dosar, procurorii DNA au făcut, joi dimineață, percheziții la sediul Primăriei Udești și al Asociației crescătorilor de animale „Oadici”, precum și la locuințele primarului Săvel Botezatu și Marilenei Borza.

Citește și