Veste bună pentru Mircea Albulescu. Ce s-a întâmplat cu marele actor

Veste bună pentru Mircea Albulescu. Ce s-a întâmplat cu marele actor
Publicat: 06/12/2014, 14:51

Albulescu a ieșit, sâmbătă, pe ușa Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara într-un scaun cu rotile, fiind condus de o asistentă până la mașina fiului său, care îl aștepta, transmite corespondentul MEDIAFAX

Actorul a glumit cu jurnaliștii care îl așteptau, spunându-le că nu va merge acasă, ci „la un spital plin cu fete frumoase”.

„Nu mă duc acasă, mă duc la spital, mă duc la un spital plin de fete frumoase, de băieți deștepți, plin de doctori, care toți îmi vor spune «stai cuminte, stai cuminte, totul o să fie bine». O să fie bine până când? Până joi, bineînțeles. Bine că a trecut o perioadă, nu a fost ușor, nu a fost frumoasă, nu am fost nici devreme acasă. Neapărat să fim cu toții sănătoși, neapărat cu toții să venim la teatru, neapărat cu toții să citim, să ascultăm, să privim gesturile artistice. E un balsam bun pentru sufletul fiecăruia dintre noi”, a spus Mircea Albulescu.

Fiul actorului, Matei Albulescu, a precizat că tatăl său va fi internat, după ce va ajunge la București, într-un centru de recuperare cardio, iar drumul de la Timișoara până în Capitală îl va face cu avionul.

„Totul a fost foarte bine din punct de vedere medical și clinic, dar e foarte slăbit. Vom merge la un centru de recuperare cardio și sper ca în două-trei săptămâni să fie pe picioare. Este în regulă pentru un zbor cu avionul, și profesorul Gașpar (Marian Gașpar, medicul care l-a operat pe actor – n.r.) a spus că e în regulă, deci putem zbura liniștiți. Stă bine și fizic, și psihic”, a spus fiul actorului.

În noaptea de 24 spre 25 noiembrie, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgențe al Spitalului Județean din Timișoara, acuzând dureri în piept. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost supus, în 26 noiembrie, unei intervenții chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor fiind condusă de profesorul Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

În timpul intervenției, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunțite s-a impus această operație, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac.

Mircea Albulescu se afla la Timișoara deoarece în 24 noiembrie a avut loc în acest oraș spectacolul „Bădăranii”, în care actorul joacă.

Actorul a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. El a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei și al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani și joacă pe scena Teatrului Național București.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța