„Jocurile foamei: Revolta – Partea I/ The Hunger Games: Mockingjay – Part 1” continuă povestea lui Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence), care se recuperează după extenuantele Jocuri ale Foamei și devine un simbol al speranțelor oamenilor din ținutul Panem, populație aflată în continuare sub tirania Capitoliului. De această dată, Katniss va avea o surpriză legată de Peeta Mellark (Josh Hutcherson), care, după ce a fost răpit la finalul filmului precedent, va reapărea într-o postură neașteptată. Filmul este regizat de Francis Lawrence și îi are în distribuție pe Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Liam Hemsworth, Woody Harrelson, Donald Sutherland, dar și pe regretatul actor Philip Seymour Hoffman.
Animația „Pinguinii din Madagascar/ The Penguins of Madagascar”, regizată de Simon J. Smith și Eric Darnell, s-a clasat pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 11,1 milioane de dolari, în al doilea weekend de difuzare. Filmul, care îi are ca protagoniști pe amuzanții și inteligenții pinguini ce au apărut în franciza „Madagascar” și sunt vedetele propriului serial de desene animate, îi aduce pe marile ecrane pe amuzanții Skipper (Căpitanul, n.r.), Kowalski, Rico și Private (Soldatul, n.r.), ce se aliază cu organizația sub acoperire The North Wind (Vântul nordic, n.r.), reprezentată de un agent secret a cărui voce îi aparține actorului britanic Benedict Cumberbatch, pentru a-l opri pe maleficul Dr. Octavius Brine de la a distruge lumea. Vocea personajului negativ este asigurată de John Malkovich.
Comedia „Șefi de coșmar 2/ Horrible Bosses 2”, regizată de Sean Anders, s-a situat pe locul al treilea în box office, cu încasări de 8,6 milioane de dolari de vineri până duminică, în al doilea weekend de difuzare. Filmul îi are în distribuție pe Jason Bateman, Jason Sudeikis, Charlie Day, Jennifer Aniston, Christoph Waltz și Jamie Foxx. Cei trei protagoniști, Dale, Kurt și Nick, decid să își înceapă propria afacere, dar lucrurile nu merg cum au plănuit din cauza unui investitor viclean ce îi convinge pe cei trei să se implice într-o operațiune de răpire, care nu se poate încheia cu bine.
Filmul de desene animate „Cei 6 super eroi/ Big Hero 6”, produs de Marvel Studios și Walt Disney și regizat de Don Hall și Chris Williams, a ocupat locul al patrulea, cu încasări de 8,13 milioane de dolari în al cincilea weekend de difuzare. Animația prezintă legătura specială ce se formează între un mic geniu al tehnologiei, Hiro Hamada, și un robot uriaș gonflabil, Baymax, care, împreună cu un grup de prieteni tehnologizați, luptă pentru apărarea orașului San Fransokyo de un complot criminal ce încearcă distrugerea metropolei.
Locul al cincilea în topul încasărilor de vineri până duminică din cinematografele nord-americane a revenit peliculei „Interstellar: Călătorind prin Univers”, regizată de Chris Nolan, care a obținut 8 milioane de dolari în al cincilea weekend de difuzare. Cu Matthew McConaughey și Anne Hathaway în rolurile principale, filmul „Interstellar: Călătorind prin Univers” îi poartă pe spectatori într-o spectaculoasă călătorie în spațiu, care depășește limitele imaginabilului și le oferă o experiență unică, interstelară.
Pelicula „Mai tăntălău, mai gogoman/ Dumb and Dumber To”, regizată de Bobby Farrelly și Peter Farrelly, avându-i în distribuție pe Jeff Daniels, Jim Carrey, Laurie Holden și Kathlene Huslin, s-a clasat pe locul al șaselea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4,16 milioane de dolari în al patrulea weekend de difuzare. Filmul îi are ca protagoniști pe Lloyd și Harry, care, la 20 de ani după prima lor aventură, pornesc într-o nouă călătorie pentru a o găsi pe fiica lui Harry, despre care acesta tocmai a aflat că există și care a fost dată spre adopție imediat după naștere.
Locul al șaptelea a revenit filmului „The Theory of Everything”, cu încasări de 2,66 milioane de dolari, în al cincilea weekend de difuzare. În „The Theory of Everything”, regizat de James March, spectatorul descoperă viața intimă a lui Stephen Hawking, savantul britanic fascinat de timp și de originile Universului. Cartea sa „Scurtă istorie a timpului” este un bestseller mondial. Pe scurt, existența lui ar fi putut fi alta: era încă student la Cambridge când a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (boala Lou Gehrig). Medicii i-au mai dat cel mult doi ani de trăit. Boala a avansat progresiv de-a lungul anilor, lăsându-l complet paralizat. Cu toate acestea, savantul britanic a continuat să trăiască și are în prezent vârsta de 72 de ani. Filmul care îi este dedicat vrea să demonstreze că, fără energia soției sale Jane, care i-a consacrat 25 de ani de viață și i-a dăruit trei copii, Stephen Hawking nu ar fi putut să își finalizeze opera. Bazându-se pe prestațiile actorilor britanici Eddie Redmayne și Felicity Jones, lungmetrajul „The Theory of Everything” reprezintă adaptarea cinematografică a unei cărți scrise chiar de Jane Hawking.
Lungmetrajul „Fata dispărută/ Gone Girl”, regizat de David Fincher, s-a clasat pe locul al optulea în box office-ul nord-american, cu încasări de 1,5 milioane de dolari de vineri până duminică. Avându-i în distribuție pe Ben Affleck, Rosamund Pike, Neil Patrick Harris și Missi Pyle, „Fata dispărută” este un thriller care spune povestea dramatică a lui Nick Dunne (Affleck), care, la a cincea aniversare a căsătoriei sale, anunță autoritățile că soția lui a dispărut. Sub presiunea interesului presei pentru subiect și a investigației polițiștilor, imaginea căsniciei perfecte a lui Nick începe să fie înlocuită de suspiciuni și întrebări. Toată lumea din jur începe să vadă minciunile și comportamentul ciudat al bărbatului, iar în curând întrebarea esențială este pe buzele tuturor: Și-a omorât Nick soția?
Pe locul al nouălea s-a clasat filmul „The Pyramid”, regizat de Grégory Levasseur, cu încasări de 1,35 milioane de dolari în primul weekend de difuzare. Pelicula horror îi are în distribuție pe Ashley Hinshaw, James Buckley și Denis O’Hare și spune povestea unei echipe de arheologi care încearcă să afle secretele unei piramide antice, dar membrii grupului de cercetători ajung să fie vânați de o creatură sinistră.
„Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)”, comedia cu accente dramatice regizată de mexicanul Alejandro Gonzales Inarritu, cu Michael Keaton și Naomi Watts, s-a clasat pe poziția a zecea în box office-ul nord american, cu încasări de 1,15 milioane de dolari. Michael Keaton, în vârstă de 62 de ani, îl interpretează în acest film pe Riggan Thomson, un actor în derivă care încearcă să își recâștige publicul. În încercarea lui, protagonistul este susținut de fiica sa (Emma Stone), proaspăt externată dintr-o clinică de dezintoxicare și care îi devine asistentă, de o actriță și de un actor excentric.