23:16
Cel puțin 50 de accidente rutiere au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în capitala Republicii Moldova, s-a anunțat într-o ședință a Primăriei din Chișinău.
De asemenea, echipele de salvare au intervenit în nordul țării, unde mai multe mașini au rămas blocate sau au derapat din cauza poleiului.
Pentru evitarea accidentelor rutiere, direcțiile speciale din cadrul Primăriei Chișinău au împrăștiat 25 de tone de sare și soluție antiderapantă pe străzile din capitala Republicii Moldova.
Pe de altă parte, peste 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au căzut pe gheață, a anunțat, luni, șeful Direcției Sănătate, de la primăria orașului Chișinău. În plus, mai multe ambulanțe nu au putut ajunge în unele zone ale orașului.