O membră a fostului grup pop Spice Girls va fi operată, după ce și-a pierdut vederea la un ochi

O membră a fostului grup pop Spice Girls va fi operată, după ce și-a pierdut vederea la un ochi
Publicat: 08/12/2014, 18:18

Vedeta britanică a suportat acea intervenție cu laser în urmă cu 15 ani, pentru a-și corecta o deficiență de vedere, însă operația a lăsat-o cu sechele grave la nivelul acelui ochi. În noul număr al revistei Hello!, cântăreața, în vârstă de 39 de ani, a declarat: „Nu pot să văd nimic cu ochiul stâng. Operația cu laser a mers prost, iar noua operație îmi va schimba complet viața”.

În cadrul noii intervenții chirurgicale, medicii îi vor transplanta în ochiul stâng o nouă cornee, prelevată de la un donator.

Și alte celebrități, precum Cilla Black, Nicole Kidman și Brad Pitt, au suportat acest tip de operații, care costă peste 1.500 de dolari.

În noul număr al revistei Hello!, Mel B. a pozat alături de soțul ei Stephen Belafonte și fiica lor, Madison, născută în 2011. Cântăreața are alte două fiice, Phoenix Chi și Angel Iris, ambele provenind din relații anterioare.

Mel B este în prezent vedetă de televiziune și a fost una dintre cele cinci membre ale trupei Spice Girls.

Formația Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, „Wannabe”, în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de țări. Astfel s-a născut un fenomen internațional similar Beatlemaniei, „Girl Power”.

Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunțat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase – Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm – au lansat un al treilea album în 2000, „Forever”, iar trupa s-a destrămat în februarie 2001.

În 2007, cântărețele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul „Return of the Spice Girls”, care s-a bucurat de un enorm succes. Membrele grupului au avut o apariție spectaculoasă în vara anului 2012, când au cântat din nou împreună după mulți ani, la ceremonia de încheiere a Jocurilor Olimpice de la Londra.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Teo Trandafir îl face praf pe Florin Salam: Regele României a murit!
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Utilizatorii de antidepresive ar putea renunța la tratament doar cu ajutorul medicului de familie
×