Locomotiva unui tren de marfă cu 43 de vagoane a luat foc în mers, mecanicul fiind grav rănit

Locomotiva unui tren de marfă cu 43 de vagoane a luat foc în mers, mecanicul fiind grav rănit

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, incendiul a izbucnit în cabina locomotivei, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce trenul se afla în mișcare în dreptul comunei băcăuane Răcăciuni, mecanicul oprind imediat garnitura formată din 43 de vagoane, din care 38 încărcate cu bușteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma solicitării la numărul de urgență 112, în zonă au fost trimise mai multe echipaje de pompieri care, din cauza drumului impracticabil, acoperit cu zăpadă și noroi, nu au putut ajunge până la locul incendiului. În consecință, forțele de intervenție au mers pe jos peste un kilometru pentru a ajunge la locomotiva aflată în flăcări.

„La sosirea echipajelor la locul intervenției, s-a constatat că incendiul se manifesta în cabina locomotivei, iar mecanicul acesteia, un bărbat de 57 ani, a suferit arsuri pe aproximativ 45-50 % din suprafața corpului în timp ce a încercat să stingă flăcările. Victima a fost transportată de o ambulanță SMURD, cu terapie intensivă, la Unitatea Primiri Urgențe Bacău, de unde, ulterior, s-a decis transferarea la Spitalul de Arși București”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul după aproape o oră și jumătate de la momentul anunțării acestuia la numărul de urgență 112, cauza cea mai probabilă a declanșării acestuia fiind defectarea locomotivei.

Pe durata intervenției pompierilor, traficul feroviar pe relația Bacău – Adjud – Focșani a fost blocat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea