Președintele moderat, ales în iunie, a făcut din lupta împotriva corupției una dintre prioritățile sale în vederea relansării economiei iraniene, aflate în criză, în contextul în care mai multe scandaluri au afecat recent Iranul, pe locul 136 din 175 în clasamentul pe 2014 al corupției la nivel mondial, întocmit de ONG-ul Transparency International.
În septembrie, Mohammad Reza Rahimi, prim-vicepreședintele fostului președinte Mahmoud Ahmadinejad, a fost condamnat pentru rolul său în mai multe afaceri de corupție, potrivit presei. În mai, un om de afaceri a fost spânzurat după ce și-a recunoscut vina într-o escrocherie bancară de 2,6 miliarde de dolari. Un alt om de afaceri se află în detenție de la sfârșitul lui 2013, acuzat că a deturnat trei miliarde de dolari în urma unor tranzacții neoficiale cu petrol.
Corupția pune în pericol „regimul și bazele Revoluției”, a afirmat Rohani în cursul unei seminar cu șefii celor trei ramuri ale puterii (executivă, legislativă și judiciară).
„Oamenii au făcut revoluție pentru a elimina corupția, pentru ca nicio persoană coruptă să nu fie la putere și, dacă ne arătăm slabi în lupta împotriva corupției, aceasta ar însemna slăbiciunea Revoluției Islamice, ineficiența Revoluției de a realiza unul dintre principalele obiective”, a explicat el într-un discurs difuzat la televiziunea de stat.
„Trebuie să combatem corupția în același timp cu inflația, recesiunea și șomajul”, a mai afirmat el.
Președintele iranian a criticat de asemenea monopolurile din unele sectoare ale economiei țării sale care, potrivit lui, sunt „cauza corupției”.
„Într-o societate, când nu există competiție, când există exclusivitate, nu este bine. Uneori nu se poate face nimic. Ar trebui atunci o mai bună supraveghere acolo unde există monopol”, a subliniat Rohani.