Medic american: Vaccinul împotriva gripei ar putea fi ineficient

Medic american: Vaccinul împotriva gripei ar putea fi ineficient
Publicat: 09/12/2014, 14:53

Potrivit 21stcenturywire.com, un singur vaccin produs de „Big Pharma” nu poate proteja împotriva numeroaselor forme de gripă care îi afectează anual pe oamenii din întreaga lume. „În fiecare an, ne confruntăm cu un joc al ghicitului. Uneori, răspunsurile nu se potrivesc”, a declarat Alicia Fry, medic în cadrul CDC (Centers for Disease Control) și PID (Prevention”s Influenza Division).

„Vaccinul administrat americanilor conține unele substanțe dăunătoare”, a mai spus Fry. Clipul video de mai jos a fost difuzat de NextNewsNetwork și dezvăluie confesiunile celor de la CDC, care recunosc deschis că vaccinul antigripal nu funcționează.

„Pentru prima oară în istorie, Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor recunoaște că vaccinul contra gripei nu va funcționa în 2014. Avertismentul survine înaintea celui mai aglomerat sezon pentru gripe, care va cuprinde lunile ianuarie și februarie. Din nefericire, nimeni nu va returna banii pe vaccinurile cumpărate de pacienți sau companiile de asigurări în această toamnă.

Nu vă temeți, însă. CDC a găsit o cale prin care să promoveze vaccinul. Organizația spune că dacă americanii răcesc, există un leac. Acesta va costa însă mai mulți bani. Sumele vor ajunge tot la giganții farmaceutici, precum GlaxoSmithKline și Roche. Oficialii CDC îi sfătuiesc pe doctori să prescrie două medicamente antivirale pentru pacienții cu gripă.

Săptămâna trecută, CDC a emis un avertisment, convingându-i pe unii americani să își facă un vaccin de care nu aveau nevoie. Oficialii din domeniul sănătății au spus că au 160 milioane de doze de vaccin care trebuie administrate. La începutul săptămânii, Italia a lansat o anchetă după ce mai mulți oameni au murit la 48 de ore de la injectarea unui vaccin antigripal. Guvernul italian i-a avertizat pe cetățeni să nu mai folosească acest vaccin. În SUA, nimeni nu face nimic. De fapt, oportuniștii au reușit să transforme acest eșec într-o promovare a vaccinului, care va aduce mai mulți bani în conturile companiilor pharma”, se arată în materialul NextNewsNetwork.

La începutul anului, Natural News a prezentat un raport despre vaccinurile antigripale, în care se subliniază că acestea conțin o cantitate mare de particule de mercur. Concentrația de mercur din vaccinul antigripal produs de GSK a fost de 100 de ori mai mare decât cel mai ridicat nivel de mercur înregistrat în cazul unui pește contaminat. Cu toate acestea, vaccinurile toxice sunt injectate în corpul uman, spun specialiștii. Mercurul consumat pe cale orală este combătut cu succes de alimente precum căpșunele sau untul de arahide, care rețin 90% din mercurul dietetic.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Marile iubiri ale lui Carol al II-lea. „Se va pune desigur întrebarea cum un om...