„Cele trei dive”, Teodora Gheorghiu, Aurelia Florian și Roxana Constantinescu, concertează la Sala Radio

Cele trei dive, Teodora Gheorghiu, Aurelia Florian și Roxana Constantinescu, concertează la Sala Radio
Publicat: 09/12/2014, 13:08

Dacă trioul devenit un reper de marcă al muzicii de operă – Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras – a dăruit publicului memorabile gale de operă, în fiecare an, în apropierea Crăciunului, publicul va avea parte la Sala Radio de un eveniment transformat și el într-un „brand” al scenei culturale bucureștene: „Cele trei dive”, o gală cu arii din opere celebre, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

În acest an, cele trei artiste invitate sunt sopranele Teodora Gheorghiu și Aurelia Florian și mezzosoprana Roxana Constantinescu.

După ce au fost aplaudate pe importante scene lirice ale lumii, cele trei dive vor evolua în cadrul galei alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi.

Muzicianul este invitat permanent al Operei Naționale Române Timișoara, iar cartea sa de vizită include o variată experiență artistică la Teatrul „St. Carlo” din Napoli, Opera din Cairo (Egipt) și Teatrul „Carlo Felice” din Genova, alături de ansambluri ca Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria și Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania și Franța cu Bergisch Symphoniker Orchestra din Köln, unde a dirijat „Aida”, „Otello” și „Recviemul” de G. Verdi. Tot în anul 2012, a colaborat cu opera din Rio de Janeiro unde a dirijat „Aida”, de G. Verdi, și a fost dirijorul festivalului de la Solothurn din Elveția, unde a revenit și în anul 2013. Din septembrie 2014 a fost numit director artistic și dirijor principal al Operei din Cairo.

Programul galei va cuprinde partituri din cele mai cunoscute opere – „La Bohème”, „Nunta lui Figaro”, „Manon Lescaut”, „La Traviata”, „Faust”, „Samson și Dalila” – semnate de compozitori ca Giacomo Puccini, Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Charles Gounod, Camille Saint-Saëns.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet, pe www.radiorormaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Răsplătită cu o bursă de studii oferită de José Carreras la începutul carierei, Teodora Gheorghiu și-a alcătuit un parcurs artistic presărat cu succese pe unele din cele mai importante scene ale lumii. La Opera Națională București a debutat în rolul Reginei Nopții („Flautul fermecat”, de W. A. Mozart), fiind apoi invitată să evolueze pe importante scene din Europa precum: Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Opera Națională Lorenă din Nancy, Teatrul din Lucerna, Grand-Théâtre din Geneva, Opera din Lausanne, Théâtre des Champs-Elysées din Paris. În anul 2004, a debutat pe scena Operei de Stat din Viena, iar între 2007 – 2010 a fost membră a acestei instituții abordând rolurile: Adela („Liliacul” – J. Strauss fiul), Regina Nopții („Flautul fermecat” – W. A. Mozart), Nanetta („Falstaff” – G. Verdi), Adina („Elixirul dragostei” – G. Donizetti), Elvira („Italianca în Alger” – G. Rossini), Sophie („Werther” – J. Massenet) și Eudoxie („La Juive” – Fr. Halévy).

Soprana Aurelia Florian – recent aplaudată în rolul principal în premiera cu „La Traviata”, producție a Operei Naționale București – se află, de câțiva ani, într-o continuă ascensiune pe scene importante ale lumii. În 2014 a interpretat rolul Violettei, alături de Rolando Villazón și Leo Nucci. Angajamentele semnate pentru următorii ani o poartă pe Aurelia Florian pe mari scene internaționale, din Germania, Italia și Israel. Următoarea producție la care a fost invitată este „La Rondine”, la Tel Aviv, unde Aurelia Florian va interpreta rol principal, alături de Joseph Calleja, în regia lui Rolando Villazón.

Printre rolurile pe care le-a interpretat recent Aurelia Florian se numără Lida din „La battaglia di Legnano” („Bătălia de la Legnano”), de Giuseppe Verdi, la Festivalul „Verdi” de la Teatro Regio din Parma, și rolul titular al operei „Luisa Miller”, de Giuseppe Verdi, sub bagheta dirijorului Daniel Oren, la Opera din Tel Aviv. În repertoriul mozartian ea a fost aclamată la Palatul UNESCO din Paris, unde a apărut în spectacolul „Die Zauberflöte” („Flautul fermecat”), onorând cea de-a 60-a aniversare a Organizației Națiunilor Unite pentru Știință, Educație și Cultură. În prezent, Aurelia Florian studiază cu celebra soprană bulgară Raina Kabaivanska la Institutul Superior de Studii Muzicale „O. Vecchi – A. Tonelli” din Modena, iar stagiunea aceasta va mai cânta Magda din „La Rondine”, de Giacomo Puccini, la Opera din Berlin și la Opera din Tel Aviv.

Roxana Constantinescu este câștigătoare a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale precum „Mihail Jora”, „Ionel Perlea”, „Tito Schipa”, „Concours de Chant Verviers”, ARD München și „Helga and Paul Hohen Competition” la Köln. După studii la București, Viena și München, primul contract oferit mezzosopranei a fost la Opera de Stat din Viena, unde a interpretat roluri precum Rosina, Zerlina, Cherubino, Nicklausse, Siebel, Stephano, Lola și unde a rămas între 2007 – 2010.

Din sezonul 2010 – 2011, Roxana Constantinescu a început o impresionantă carieră internațională cu debuturi la Opera din Los Angeles, New National Theatre Tokio, Deutsche Oper Berlin, Teatro dell’Opera di Roma, Los Angeles Philharmonic, The Dallas Opera, Theatre du Capitole în Toulouse și a revenit ca invitată la Opera de Stat din Viena. Concertele au purtat-o pe importante scene precum Carnegie Hall, Wigmore Hall, Musikverein, Teatro Colon în Buenos Aires, Toronto Symphony Hall. În actualul sezon mezzosoprana debutează la Opera Royal de Versailles în „Siroe”, de Johann Adolph Hasse, la Opera din Zürich, sub bagheta lui Fabio Luisi, la Teatrul „La Fenice” din Veneția cu „Norma”, de Bellini, și la Teatrul Liric din Oviedo în „Le Nozze di Figaro”.

Biletele pentru concertul de la Sala Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în magazinele Germanos și la casa de bilete a Sălii Radio.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...