O femeie din Bacău, arsă de vie într-un incendiu pornit de la o candelă

O femeie din Bacău, arsă de vie într-un incendiu pornit de la o candelă
Publicat: 09/12/2014, 20:05

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, femeia a fost găsită carbonizată lângă un pat, într-una din camerele locuinței, fără a mai reuși să se salveze după ce flăcările au cuprins locuința, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De altfel, pompierii au găsit trupul bătrânei abia după lichidarea incendiului, operațiune care a durat mai bine de o oră și jumătate.

„După stingerea incendiului, au fost întreprinse măsuri complementare pentru lichidarea focarelor ascunse, din cauza unei cantități mari de textile depozitate în interiorul casei. În urma primelor cercetări desfășurate la fața locului, s-a stabilit drept cauză probabilă a declanșării incendiului focul deschis în spații închise, respectiv o candelă sau o lumânare lăsată aprinsă fără a fi supravegheată”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Pentru stingerea incendiului, pompierii militari au fost sprijiniți și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Comănești.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cartofii perfecți pentru prăjit. Acest soi e folosit de marii bucătari
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?