Firea: PSD nu susține proiectul lui Anghel Stanciu privind pensiile speciale pentru parlamentari

Firea: PSD nu susține proiectul lui Anghel Stanciu privind pensiile speciale pentru parlamentari
Publicat: 09/12/2014, 20:08

„PSD nu susține proiectul de lege al domnului Anghel Stanciu privind pensiile speciale pentru parlamentari. Nu dorim niciun fel de privilegiu sau avantaj pentru senatori și deputați. Considerăm că parlamentarilor trebuie să li se calculeze pensia pe principiul contributivității, ca pentru toți cetățenii”, a precizat Firea, într-o declarație remisă MEDIAFAX.

Anghel Stanciu este deputat PSD și unul dintre inițiatorii propunerii legislative privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din rândul aparatului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, din rândul personalului diplomatic și consular, din rândul funcționarilor publici parlamentari, din rândul deputaților și senatorilor, din rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă și din cadrul Curții de Conturi

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, marți, la Parlament, că Guvernul nu susține introducerea pensiilor speciale pentru parlamentari, ea opinând că este „absolut necesar” să existe un sistem unitar de pensii care să nu prevadă privilegii pentru anumite categorii de persoane.

„Punctul de vedere al ministerului, respectiv al Guvernului, este de a nu susține introducerea pensiilor speciale pentru tot ceea ce înseamnă parlamentari. Noi considerăm că este absolut necesar să existe un sistem unitar de pensii, care să nu acorde pentru anumite categorii sau pentru o anumită categorie privilegii”, a spus Rovana Plumb.

Ea a precizat ca în sistemul de pensii să existe o unitate de măsură care să fie aceeași și pentru cei care au lucrat în diverse sectoare economice de activitate și care în momentul de față primesc pensie în conformitate cu legea în vigoare.

Rovana Plumb a făcut aceste declarații referindu-se la Propunerea legislativă inițiată de deputatul PSD Anghel Stanciu, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din rândul aparatului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, din rândul personalului diplomatic și consular, din rândul funcționarilor publici parlamentari, din rândul deputaților și senatorilor, din rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă și din cadrul Curții de Conturi, care se află pe ordinea de zi a Comisiei de Muncă a Camerei.

Camera Deputaților este for decizional în ceea ce privește această propunere legislativă.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?