Prima pagină » Vremea » VREMEA. Ploi, lapoviță și ninsori, în toată țara, până joi dimineață

VREMEA. Ploi, lapoviță și ninsori, în toată țara, până joi dimineață

VREMEA. Ploi, lapoviță și ninsori, în toată țara, până joi dimineață
Meteorologii au avertizat că, până joi dimineață, în toată țara vor fi ploi, lapoviță și ninsori, iar în unele zone se va forma polei, dar precipitațiile se vor restrânge treptat spre estul și sud-estul țării.

Potrivit informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, miercuri, de la ora 10.00, a fost ridicat codul galben de ploi și ninsori, atât pentru București cât și pentru cele 30 de județe care de luni noapte au fost sub avertizare.

Până joi dimineață, precipitațiile se vor restrânge către estul și sud-estul țării, unde și vântul se va diminua treptat în intensitate, dar rafalele vor mai atinge 45 – 55 de kilometri pe oră.

În Moldova, Carpații Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor predomina ninsorile, iar în Muntenia și Dobrogea se vor semnala precipitații sub formă de ploaie, lapoviță si ninsoare. Izolat se va forma polei și se vor mai cumula cantități de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat, se arată în informarea transmisă de ANM, valabilă până joi, la ora 08.00.

În restul regiunilor sunt posibile precipitații mixte, pe spații restrânse, a precizat ANM.

Citește și