Paritatea pentru euro a urcat cu 0,29 bani, la 4,4415 lei/euro, cotație în jurul căruia a oscilat pe parcursul acestei săptămâni. Cursul a revenit luni peste 4,44 lei/euro pentru prima dată după două săptămâni.
Pentru dolar, banca centrală a anunțat o referință în scădere cu 0,29 bani, la 3,5885 lei.
Cursul pentru francul elvețian a crescut cu 0,28 bani, la 3,6949 lei.
Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Cu puțin înainte de ora 13:00, când BNR anunță cursul de referință, euro era cotat în piața interbancară la 4,4410 – 4,4420 lei, comparativ cu 4,4390 lei în tranzacțiile de pe finalul ședinței de marți.
Cursul minim la care au avut loc tranzacții a rămas cel din deschiderea ședinței, de 4,4380 lei/euro, în timp ce maximul s-a situat la 4,4425 lei/euro. Volumele s-au situat la aproximativ 70% din media pentru prima jumătate a zilei, a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.
În regiune, forintul s-a depreciat cu 0,5% față de euro, iar zlotul cu 0,1%.
Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se situează miercuri la 0,09% – 0,48% pe an, față de 0,1% – 0,52% pe an marți.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au rămas neschimbate la 0,14% – 0,62% pe an.
Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a stagnat la 1,65% pe an.