Peste 100 de mineri de la Lonea protestează în fața CEH din Petroșani, cerând demisia conducerii: Vă bateți joc de noi

Peste 100 de mineri de la Lonea protestează în fața CEH din Petroșani, cerând demisia conducerii: Vă bateți joc de noi
Publicat: 10/12/2014, 23:54

Minerii, care au refuzat să intre în schimbul trei, au ajuns, miercuri seară, la sediul Compexului Energetic Hunedoara, după ce au mers pe jos aproximativ opt kilometri, de la Mina Lonea situată în localitatea Petrila și până în Petroșani.

Ortacii protestează în curtea CEH, cerând demisia întregii conduceri a companiei, pe care o acuză de „incompetență”.

„Nu ne-ați dat materiale și vă bateți joc de noi ca să ne folosiți ca scuză în fața ministrului (n.r. – ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu), când vă va cere, în 15 decembrie, programul realist de eficientizare și reorganizare a Compexului Energetic Hunedoara. Asta ați făcut de fap”, i-a strigat unul dintre protestatari directorului general adjunct al CEH, Nicolae Drăgoi, chemat de mineri în curtea companiei.

Întrebat dacă acuzațiile minerilor sunt reale, Drăgoi a răspuns: „Nu știu. Se lucrează la un program la Deva, nu știu mai multe amănunte”. El nu a putut confirma dacă vreun responsabil din divizia minieră participă la întocmirea programului de eficientizare și reorganizare a CEH.

Liderul Sindicatului „Muntele” din Valea Jiului, Petre Nica, i-a cerut directorului general adjunct, Nicolae Drăgoi, să transmită „corect și complet” șefilor lui, până la Ministerul Energiei, care sunt nemulțumirile minerilor.

„Vă rog să spuneți exact, domnule director, ce vă spun minerii aici. Nemulțumirile lor nu sunt legate nici de faptul că nu le-ați dat bonurile (tichete cadou – n.r.), nu vor nici bani mai mulți, ci se tem pentru siguranța lor când intră în mină, fiindcă incompetența voastră a adus societatea aceasta într-o situație în care nu își putea imagina nimeni că ar putea ajunge. Progamele voastre nu sunt realiste, nu există de fapt, și nu știți decât un singur lucru, să tăiați salarii și să umiliți oameni. Minerii din Valea Jiului vor siguranța locurilor de muncă și mai exact vor să mai aibă locuri de muncă. Să nu îndrăzniți să spuneți că v-au cerut bani sau drepturi suplimentare, v-au cerut să plecați efectiv și să lăsați profesioniștii să lucreze pentru noi”, i-a spus Nica directorului general adjunct al CEH.

Liderul de sindicat a susținut că ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, le-a dat termen celor din conducerea CEH ca, până la jumătatea lunii decembrie, să prezinte un program realist de eficientizare și reorganizare a companiei.

Potrivit sursei citate, cei din conducerea CEH ar fi premeditat totul pentru a avea o scuză în fața ministrului atunci când vor merge cu „lecțiile nefăcute la București”.

Minerii de la Lonea spun că, cel mai probabil, colegii lor din schimbul patru se vor solidariza cu acțiunea lor și vor veni la Petroșani, unde ar urma să ajungă și mineri de la Lupeni și Vulcan.

Toți minerii care urmau să intre în subteranul Minei Lonea în schimbul trei, respectiv peste o sută de persoane, au refuzat, miercuri, să plece din sălile de pontaj, nemulțumiți de lipsa echipamentelor de lucru, de „minciunile” și „incompentența” șefilor, pe care îi acuză că le pun în pericol locurile de muncă.

„Nu mai putem răbda, ei se joacă cu viața noastră, tot ce obținem, obținem numai prin presiune, fiindcă ne mint, ne amenință de o să ajungem să vorbească doar stratul de cărbune. De luni de zile suntem mințiți și amăgiți de pe o zi pe alta, nu mai avem cu ce lucra și ei ridică doar din umeri. Totul există doar pe hârtie, în subteran nu avem nimic. Ne-am săturat de hoți și de incompetenți numiți politic. Să ne dea inginerii capabili înapoi”, declara unul dintre protestatari, care a subliniat că, dacă nu protestează, ei nu obțin niciun drept.

Potrivit minerilor, situația economică a Complexului Energetic Hunedoara este rezultatul „corupției” dezvoltate în această societate, întrucât contractele pentru echipamente s-ar da preferențial, iar calitatea materialelor ar lăsa de dorit.

Aproximativ 200 de mineri de la Lonea au protestat și în luna iulie, ei refuzând să intre în subteran, nemulțumiți că vor pierde anumite drepturi odată cu avizarea noului contract colectiv de muncă de către Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara. Minerii au renunțat la protest după ce revendicările lor au fost soluționate de administrația CEH.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean...