Oficial american: Nu mai ținem persoane în detenție în Afganistan

Oficial american: Nu mai ținem persoane în detenție în Afganistan
Publicat: 11/12/2014, 07:00

Această sursă, care a solicitat anonimatul, a adăugat că ultimii deținuți „originari din țări terțe”, adică nici americani, nici afgani, nu se mai află sub responsabilitatea Statelor Unite și că Pentagonul nu mai are vreun centru de detenție în Afganistan.

Autoritățile de la Kabul vor avea autoritate asupra tuturor închisorilor din Afganistan din momentul intrării în vigoare a tratatului bilateral de securitate, la 1 ianuarie 2015, potrivit acestui oficial.

Printre aceste închisori este și foarte controversatul complex de la Bagram, situat la aproximativ 40 de kilometri de Kabul, unde deținuți au fost torturați în perioada „războiului împotriva terorismului”, decretat de fostul președinte american George W. Bush după atentatele din 11 septembrie 2001.

În primăvara anului 2013, Washingtonul a transferat controlul asupra acestei închisori forțelor afgane, dar a păstrat sub responsabilitatea sa aproximativ 50 de deținuți străini, printre care și pakistanezi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?