Romgaz a făcut noi descoperiri importante de hidrocarburi. Pentru câți ani ne ajung rezervele de gaze și petrol pe care le are România

Romgaz a făcut noi descoperiri importante de hidrocarburi. Pentru câți ani ne ajung rezervele de gaze și petrol pe care le are România
Publicat: 11/12/2014, 15:24

Acordurile de concesiune pentru perimetrele de dezvoltare-exploatare și exploatare petrolieră Bozed Vest, Corunca Nord, Cugmed, Enciu, Gliceana, Șincai, Glăvinești, Tămășești și Vlideni au fost aprobate de Guvern prin HG în 2004 și sunt valabile până la sfârșitul acestui an, potrivit datelor ANRM.

Contactați de MEDIAFAX, reprezentanții Romgaz nu au oferit detalii referitoare la noile rezerve de hidrocarburi descoperite în perimetrele menționate, precizând că o astfel de informație nu intră sub incidența informațiilor de interes public.

Perimetrele Bozed Vest, Corunca Nord și Șincai se află în județul Mureș, perimetrele Găiceana și Glăvănești în județul Bacău, Cușmed în Harghita, Enciu în Bistrița-Năsăud, Tămășești în Gorj, iar Vlădeni în județul Dâmbovița.

Acordurile petroliere sunt încheiate între ANRM și companiile petroliere, dar pentru a intra în vigoare trebuie aprobate de Guvern.

Având în vedere că Romgaz a descoperit în perimetrele Bozed Vest, Corunca Nord, Cugmed, Enciu, Gliceana și Șincai resurse suplimentare de petrol, ANRM propune un proiect de hotărâre de guvern pentru prelungirea acordurilor până în 2030.

De asemenea, în perimetrele Glăvinești și Tămășești Romgaz a identificat rezerve suplimentare de gaze naturale, astfel că ANRM propune prelungirea acordurilor actuale de concesiune tot până în 2030.

În perimetrul Vlideni, Romgaz deține integral drepturile pentru producția actuală de gaze naturale. Și în acest perimetru au fost identificate noi rezerve de gaze naturale, iar acordul petrolier aprobat de guvern în 2004 este propus să fie prelungit tot până în 2030.

Pentru producția suplimentară de gaze naturale din perimetrul Vlideni, Romgaz deține 50% din drepturi, iar compania Amromco Energy deține 50%.

ANRM nu precizează volumul noilor descoperiri de hidrocarburi din perimetrele menționate.

Producția de gaze a Romgaz a fost anul trecut de 5,65 miliarde metri cubi, foarte aproape de nivelul din 2012, de 5,66 miliarde metri cubi în 2012. Compania a produs 5,64 miliarde metri cubi de gaze în 2011, iar în 2010 a extras 5,77 miliarde metri cubi, după ce în 2009 a produs 5,76 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Potrivit unui proiect de strategie energetică elaborat de Departamentul pentru Energie, România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrală și de Est, cu rezerve sigure de aproximativ 150 miliarde metri cubi și cu rezerve geologice de 615 miliarde metri cubi. Rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza în aproximativ 14 ani.

De asemenea, România dispune de rezerve sigure de țiței de 60 milioane de tone, precum și de rezerve geologice de 2 miliarde de tone, iar rezervele actuale s-ar putea epuiza în aproape 23 de ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
”Atac masiv” la sistemul circulației trenurilor de mare viteză din Franța. Traficul este foarte perturbat
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Trump speră că America „va şterge Iranul de pe faţa Pământului” dacă regimul de la...
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Admitere facultate 2024. Cea mai râvnită specializare: 61 de candidați se bat pe un loc...
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui...
Un polițist din București a ajuns viral pe internet după ce s-a afișat în fustă...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
De câte ori pe zi este indicat să facem duş. Iată cât şi cum să...
Un SCHELET ANTIC este atât de CIUDAT încât nimeni nu ÎNDRĂZNEȘTE să-l dezgroape!
Se dau bani de la stat direct pe card. Cerere până pe 31 iulie. Ce...
Burgeri de milionari în Aeroportul Otopeni. Prețul este uluitor
Mireasa revine luni, 29 iulie, la Antena 1 cu cel de-al zecelea sezon. Cine o...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Tavi Clonda, nemulțumiri legate de Disneyland! Artistul a discutat despre aspectele care nu îi convin...
Ce au descoperit oamenii legii în cazul morții Sorin Nazîru, fostul al juniorilor de la...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Sindromul rar al „persoanei rigide”, tratat cu o terapie împotriva cancerului