SCANDALUL CIA. Cum descrie tortura cel mai cunoscut prizonier de război american

SCANDALUL CIA. Cum descrie tortura cel mai cunoscut prizonier de război american
Publicat: 12/12/2014, 15:32

Unii dintre cei mai proeminenți colegi de partid de-ai săi au descris raportul privind tehnicile de interograre a presupușilor teroriști prezentat miercuri de Senatul american ca fiind „plin de prostii”. Senatorul republican John McCain, însă, a oferit una dintre cele mai puternice declarații de susținere a raportului, folosindu-se de propria experiență de prizonier de război, scrie The Atlantic.

Astfel, fostul adversar al lui Barack Obama la alegerile prezidențiale din 2008 a susținut un discurs de 13 minute în plenul Senatului, în care a subscris concluziilor raportului privind tehnicile de interogare folosite de CIA în cazul suspecților de terorism.

„Știu din experiența mea personală că abuzarea prizonierilor va produce mai multe informații greșite decât informații corecte. Știu că victimele torturii vor oferi intenționat informații înșelătoare atât timp cât cred că cei care i-au capturat vor crede aceste informații. Știu că vor spune orice cred că aceia care îi torturează ar vrea să-i audă spunând pentru a nu-i mai face să sufere”, le-a spus McCain colegilor săi din Senat.

Date fiind abuzurile extrem de grave scoase la iveală de raportul coordonat de senatoarea democrată Dianne Feinstein, John McCain a mai spus, în discursul citat, că „folosirea torturii compromite singurul aspect în care ne deosebim fundamental de inamicii noștri, respectiv credința că toți oamenii, inclusiv dușmanii capturați, beneficiază de drepturile fundamentale ale omului”.

Câteva dintre concluziile raportului despre torturarea suspecților de terorism:

– Utilizarea de către CIA a unor tehnici abuzive de interogare nu a dus la informații relevante pentru americani.

– CIA a ascuns informații despre realitățile acestui program de interogare atât Congresului, cât și Departamentului de Stat sau chiar președintelui George W. Bush. De altfel, Agenția nu informase Departamentul de Stat despre existența închisorii secrete din România, situație pe care ambasadorul Michael Guest a catalogat-o „inacceptabilă”, potrivit Mediafax, care citează Washington Post. În consecință, autoritățile de la București au cerut în 2006 închiderea centrului de detenție.

– Atât interogatoriile, cât și condițiile de încarcerare ale unor deținuți ai CIA au fost brutale și mult mai dure decât Agenția le-a descris până acum. De asemenea, CIA a furnizat în mod repetat informații inexacte Departamentului american al Justiției, cu scopul de a pune piedici unei analize corecte asupra programului de detenție și interogare al CIA.

– CIA nu era pregătită pentru acest program de detenție și interogare nici la șase luni de la lansarea lui.

Directorul CIA, John Brennan, a recunoscut, într-o conferință de presă susținută joi, că agenția de informații a folosit metode „dezustătoare” de interogare după atentatele din 2001. „Într-un număr limitat de cazuri, ofițeri ai agenției au folosit tehnici de interogare neautorizate, dezgustătoare și care, pe bună dreptate, treabuiau eliminate”, a recunoscut John Brennan într-o conferință de presă excepțională, informează Mediafax.

Raportul, care poate fi citit AICI, conține descrieri atât de șocante ale abuzurilor comise în cadrul acestui program de interogare și detenție, încât nivelul de alertă a fost ridicat la toate misiunile dioplomatice americane din lume.

Amintim că cititorii gândul l-au putut vedea anul acesta pe John McCain, împreună cu alți doi congresmeni, în redacția ziarului, unde a acordat un interviu exclusiv, în care a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală.

John McCain a scris despre cei cinci ani în captivitate în Vietnam, într-un articol publicat în 2008 pe site-ul usnews.com.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
MEGA 💣 în showbiz! Ema Uta și Pescobar, noul cuplu monden?! Imaginile care spun tot,...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Altar de lumânări la poarta unde a apărat Sorin. Colegii au ținut un moment de...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Gestul impresionant făcut de un tânăr român pentru o bătrânică de 90 de ani: „Când...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Alimentul care se scumpește cu 50%. E nelipsit de pe masă
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni