ONU acuză ambele părți ale războiului din Ucraina de acte de „tortură”

ONU acuză ambele părți ale războiului din Ucraina de acte de tortură
Publicat: 15/12/2014, 14:58

Într-un raport publicat luni cu privire la respectarea drepturilor omului, ONU a atras atenția asupra deteriorării considerabile a condițiilor celor 5,2 milioane de locuitori care trăiesc în zona de conflict, în plină iarnă, și care locuiesc în case fără apă și încălzire, în condițiile în care luptele au avariat instalațiile.

„Situația devine extrem de dificilă pentru populație, în special pentru persoanele în vârstă, copii și cei care se află în instituții publice, majoritatea aflate la limita supraviețuirii”, potrivit raportului.

În noiembrie, Guvernul ucrainean a sistat acordarea ajutoarelor sociale în teritoriile aflate sub controlul rebelilor proruși.

„Eforturile Guvernului pentru apărarea integrității teritoriale a Ucrainei și restabilirea ordinii în zona de conflict au fost însoțite de rețineri arbitrare, folosirea torturii și dispariția unor persoane suspectate de «terorism și separatism»”, potrivit raportului dat publictății de ONU. „Majoritatea acestor încălcări ale drepturilor omului au fost comise de batalioane de voluntari sau de serviciile ucrainene de securitate (SBU)”, potrivit ONU.

De asemenea, ONU i-a acuzat pe rebeli că au înființat un „stat criminal” în zonele pe care le controlează în regiunile industriale Donețk și Lugansk, cu susținerea unor „combatanți străini”, aluzie la trupele ruse de elită, deși Moscova a negat în mai multe rânduri informațiile cu privire la prezența acestora în Ucraina.

„În condițiile în care legea și ordinea sunt din ce în ce mai puțin respectate, astfel de abuzuri, inclusiv crime, tortură, răpiri, în schimbul unor răscumpărări sau muncă forțată sunt comise de membri ai grupărilor armate susținute de combatanți străini”, menționează raportul.

Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului i-au acuzat în mai multe rânduri de abuzuri pe ultranaționaliștii care luptă alături de armata ucraineană, după ce au participat activ la protestele de la Kiev soldate cu o baie de sânge și căderea regimului prorus, în februarie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună