Aproape 120.000 de deținători de locuințe din Grecia riscă să fie executați silit de la 1 ianuarie

Aproape 120.000 de deținători de locuințe din Grecia riscă să fie executați silit de la 1 ianuarie
Publicat: 16/12/2014, 19:58

Troica creditorilor internaționali exercită presiuni asupra guvernului elen să retragă prevederea aplicată împrumutaților care și-au cumpărat cu credit proprietăți care servesc drept reședințe principale.

Ministerul Dezvoltării și Competitivității a promis că îi va proteja pe cei care și-au achiziționat locuințele cu împrumuturi bancare, dar evoluțiile politice din ultima perioadă au readus subiectul în centrul atenției, iar finanțatorii Greciei nu vor să dea înapoi în această problemă.

Fostul ministru al Dezvoltării, Nikos Dendias, a luat măsuri pentru reducerea creditelor neperformante ale companiilor, dar nu și în cazul împrumuturilor pentru locuințe contractate de populație.

Noul ministru al Dezvoltării, Costas Skrekas, nu a acționat deocamdată în această problemă, chiar dacă a promis că va propune un amendament care să îi ajute pe cei incapabili să își plătească ratele creditelor imobiliare.

Cele mai mari patru bănci din Grecia susțin că nu vor trece la executarea silită a proprietăților folosite ca reședințe principale de către împrumutați. Cu toate acestea, băncile ar putea confisca locuințele în valoare de peste 300.000 de euro sau cele cu suprafețe foarte mari.

Guvernul insistă că nu vor fi confiscate proprietățile folosite ca locuințe principale, întrucât, potrivit legislației în vigoare, băncile trebuie să colaboreze cu datornicii și să ajungă la înțelegeri în funcție de veniturile și cheltuielile de trai ale acestora. Noile acorduri vor include o perioadă mai lungă de rambursare și, în consecință, rate mai mici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Vedeta baschetbalului american LeBron James va purta drapelul SUA la Jocurile Olimpice