Casa Albă nu exclude o vizită a lui Barack Obama în Cuba

Casa Albă nu exclude o vizită a lui Barack Obama în Cuba
Publicat: 18/12/2014, 00:13

„Nu s-a stabilit nimic până la acest stadiu (…), dar nu aș exclude o vizită a președintelui” Barack Obama în Cuba, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Executivului american.

„Dacă va avea ocazia de a se duce la fața locului (…), președintele nu va rata această oportunitate”, a adăugat el.

Statele Unite au decis normalizarea relațiilor diplomatice cu statul cubanez, a anunțat Barack Obama.

„Am luat această decizie pentru crearea de noi oportunități la nivel bilateral; va fi deschis un nou capitol în relația dintre Statele Unite și Cuba”, a declarat Obama, notând că istoria relațiilor dintre cele două țări este una „complicată”.

Președintele Cubei, Raul Castro, a confirmat normalizarea relațiilor diplomatice cu Statele Unite, precizând că problema embargoului american impus țării sale urmează să fie rezolvată.

„Am decis normalizarea relațiilor, dar acest lucru nu înseamnă că a fost rezolvată problema principală, cea a embargoului economic”, a spus Raul Castro.

Printre măsurile luate, Obama a anunțat eliminarea restricțiilor de călătorie între cele două țări, reluarea relațiilor diplomatice la nivel de ambasade și reluarea unor schimburi comerciale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform