Cadavrele a 230 de persoane executate de SI, descoperite într-o groapă comună din Siria

Cadavrele a 230 de persoane executate de SI, descoperite într-o groapă comună din Siria
Publicat: 18/12/2014, 00:25
Actualizat: 01/10/2018, 12:49

Victimele sunt membri ai tribului sunnit Shaitat, originar din această provincie, care s-a răsculat împotriva SI. În total, 900 de membri ai acestui trib au fost uciși, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care se sprijină pe o vastă rețea de militanți.

OSDO a precizat că „marea majoritate” a morților erau civili, mulți dintre ei fiind executați cu sânge rece ca „represalii” la răscoala împotriva SI, care deține controlul asupra unor vaste regiuni din Siria.

Membri ai Shaitat au descoperit groapa comună după ce SI le-a permis să se întoarcă în satul natal, de unde au fost alungați. Pentru a se întoarce, ei au fost nevoiți să accepte respectarea unei restricții de circulație nocturnă, să nu participe la reuniuni și să nu poarte arme.

Tribul sunnit Shaitat a încercat să se revolte împotriva SI, dar, la începutul lui august, peste 700 dintre ei au fost „masacrați” de gruparea jihadistă, în mare parte civili, potrivit OSDO.

Acuzată, de către ONU, de comiterea unor atrocități și „crime împotriva umanității”, gruparea ultraradicală sunnită SI luptă în Siria pe mai multe fronturi – împotriva regimului, rebelilor și kurzilor – și nu ezită să-și decapiteze și chiar să-și crucifice „dușmanii”.

Conflictul din Siria a început în martie 2011 odată cu reprimarea manifestațiilor pașnice antiregim, care a provocat o insurecție armată împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad.

Peste 200.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului sirian.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Primele rezultate oficiale parțiale din turul I sunt uluitoare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online