„Unde este dreptatea celor morți la Revoluție?” Cum a trăit medicul rezident Greta Stănescu ziua în care tânărul George a devenit în câteva ore „terorist neidentificat”

Pe 21 decembrie, la București s-a auzit pentru prima oară „Jos Ceaușescu” în fața sediului Comitetului Central din Piața Palatului. În aceeași zi, spre seară, au murit și primii tineri care strigau „Libertate” în Piața Universității. Peste noapte numărul morților a ajuns la ordinul zecilor, iar al răniților la al sutelor.

Pentru Greta Stănescu, medic rezident în anul 3 la Spitalul Colentina, ziua de 21 decembrie a început ca toate celelalte în care era de gardă. Cu o carte în geantă, care îi făcea mai scurtă tura de 24 de ore, a ajuns la spital foarte devreme, a preluat situația de la colegii săi și aștepta ca ziua să decurgă normal, mai ales că spitalul nu avea secție de primiri urgențe. Și așa s-a și întâmplat până după-amiază, când la spitalul Colentina au ajuns primii răniți. Nu au fost mulți pentru că cele mai multe și mai grave cazuri erau preluate de spitalele cu secții de urgență, dar pentru că la un moment dat medicii de acolo erau suprasolicitați, cazurile mai ușoare au fost trimise la alte spitale.

„Din punct de vedere medical a fost o experiență neegalată. Noi ca medici în România, cel puțin la vremea aceea, nu mai văzusem pe viu răni prin împușcare. Nimeni nu știa cum să acționeze pentru că noi nu aveam patologie pentru așa ceva. În acea zi am avut posibilitatea să pun mâna efectiv pe asemenea cazuri. Ne-a ajutat foarte mult experiența pe care o aveau medicii mai în vârstă”, își amintește Greta Stănescu.

Cazul soldatului înregimentat de pe 1 decembrie cu alarmă de război

Primul pacient pe care Greta Stănescu l-a preluat pe 21 decembrie a fost un soldat de la unitatea militară din comuna Roșu care i-a mărturisit că fusese mobilizat încă de pe 1 decembrie, în subsolul Palatului Regal, cu alarmă de război, iar în acea zi fusese scos în stradă împreună cu colegii lui, cu ordin să tragă în demonstranți.

„Nu a fost un caz grav. Dar părea că îi este frică de ceva. Mi-a povestit în șoaptă că a fost încartiruit cu alarmă de război, încă de pe 1 decembrie în subsolul Palatului Regal (Muzeul Național de Artă al României în prezent – n.r. ), unde mi-a spus că exista muniție suficientă pentru a suporta un asediu al Bucureștiului pentru cel puțin trei luni de zile. Cu tancuri, cu tunuri, cu tot felul de armament. În acea zi li s-a ordonat să iasă în stradă și să tragă. El nu a tras. Mi-a spus că s-a ascuns în mulțime și și-a rupt petlițele (semne distinctive cusute pe uniformă – n.r.) ca să nu fie recunoscut. Nu știu dacă ruperea petlițelor a fost făcută la ordin sau din proprie inițiativă ca să se poată ascundă și să nu asculte ordinul. Mi-a spus că nu a vrut să tragă pentru că avea familia în București și nu știa dacă sunt și ei pe acolo. Iar mulți colegi de-ai lui se aflau în aceeași situație”, își amintește Greta, care crede că tânărul bărbat i-a făcut această confesiune pentru că se gândea că ar putea fi omorât și a vrut să fie cu conștiința împăcată că a spus cuiva că el nu a tras în nimeni.

A fost prima și ultima oară când Greta Stănescu l-a văzut pe acest bărbat. Nu știe ce s-a întâmplat ulterior cu el, dar întrebările care i-au încolțit în minte după această poveste nu-i dau pace nici acum. „De ce se aflau acolo de la 1 decembrie, de ce erau atât de multe forțe înregimentate și de ce sub alarmă de război, care nu se poate da pentru un singur regiment?”

Povestea lui George, băiatul găsit la morgă cu o placă atârnată de gât: „Neidentificat. Terorist”

Amintirea lui George, „un tânăr de 20-21 de ani, cu ochii verzi, părul negru puțin ondulat, frumos ca bradul”, este încă vie în mintea Gretei, dar își înghite imediat lacrimile care îi tremură în glas și povestește mai departe. „A ajuns la noi conștient și ne-a dat actul de identitate. Era împușcat în humerusul stâng. Mi-am dat seama că este un caz grav pentru că tensiunea îi scădea de la minut la minut, ceea ce înseamna că pe undeva pierdea foarte mult sânge. M-am gândit că este foarte important să îi anunț familia. M-a rugat să nu fac asta pentru că mama sa nu îl lăsase să iasă în stradă. I-am respectat dorința, dar mă simt vinovată și acum. Am văzut că era din ce în ce mai rău și am decis să-l trimitem la Spitalul de Urgență, cu o ambulanță”, rememorează Greta Stănescu.

George s-a stins chiar în acea noapte. Mama sa l-a găsit la morgă, din întâmplare, cu o placă atârnată de gât: „Neidentificat. Terorist”. A ajuns acolo după ce o cunoștință, care căuta pe altcineva, l-a recunoscut și a anunțat-o.

Greta Stănescu a aflat totul chiar de la mama lui George, care a refăcut traseul internărilor pentru a afla ce se întâmplase cu fiul ei și să-și explice acea placă de la gât, și a ajuns în cele din urmă la Spitalul Colentina. De la Spitatul de Urgență, George a fost trimis la Chirurgie toracică, unde s-a constatat în urma unei radiografii că glonțul îi trecuse prin axilă și ajunsese în coloana vertebrală, afectându-i tot sistemul nervos. Tocmai de aceea a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie. Greta Stănescu spune că, cel mai probabil, între aceste transferuri, tânărul și-a pierdut cunoștința având în vedere gravitatea rănii sale. Aceasta a fost ultima oprire înainte de a ajunge la morgă.

Amintirea lui George, dar mai ales întrebările pe care le-au născut cazul acestui tânăr o tulbură și astăzi. „Cum este posibil ca un tânăr care este identificat la internare pe baza unui act de identitate și transferat cu ambulanța însoțit de niște acte medicale, să fie găsit la morgă sub o plăcă pe care scrie ‘Neidentificat. Terorist””?

Misteriosul căpitan Popescu

Greta Stănescu a ieșit din gardă în dimineața zilei de 22 decembrie. Avea doar o idee vagă despre ceea ce se întâmplase și voia să afle mai multe. În drum spre casă, a ieșit din metrou la Universitate, unde se oprise o parte din miile de muncitori care în jurul orei 7:00 plecaseră din cartierele marginașe ale Bucureștiului spre centru. Aici a fost întâmpinată de un cordon de milițeni care au îndemnat-o să stea de-o parte. Foarte curioasă din fire, nu le-a ascultat sfatul și s-a strecurat printre manifestanții care strigau împotriva lui Ceaușescu. Încet-încet, a ajuns foarte aproape de locul de unde părea că plecau toate lozincile și aici a avut surpriza de a-l întâlni domnul pe căpitanul Popescu, care s-a prefăcut însă că nu o cunoaște.

Cine era căpitanul Popescu? Un bărbat de vreo 30 de ani, care vorbea foarte bine arabă, și despre care toată lumea din Spitalul Municipal spunea că este „securist”. Aici fusese internat în vara lui ”89 timp de aproape două luni, iar Greta Stănes cu se ocupase de cazul lui. Pe atunci, era medic rezident în anul doi. Oricât a încercat, nu a reușit să stabilească de ce boală suferea. Până în dimineața zilei de 22 decembrie căpitanul Popescu rămăsese doar un caz „tras de păr” de care își mai amintea doar atunci când colegii săi se amuzau pe seama faptului că îi făcuse curte. Locul și momentul în care l-a reîntânlit, precum și faptul că s-a prefăcut că nu o cunoaște, o intrigă și astăzi. A găsit o posibilă explicație, dar nu este o certitudine. „Am ajuns la concluzia că domnul Popescu era acolo pentru a observa tot ce se întâmplă, cum se fac internări, care sunt protocoalele. Era un post de observație”.

Greta Stănescu trăiește în Statele Unite din 1990, unde este kinetoterapeut. Vine rar în România și cel mai probabil nu se va întoarce să se restabilească aici. De câte ori trece însă pe lângă „cimitirul crucilor albe”, așa cum numește ea cimitirul Eroii Revoluției, își pune tot timpul întrebarea. „Unde este dreptatea celor morți la Revoluție?”