Raiul secret al vedetelor. Cum își petrec artiștii români Sărbătorile de Iarnă

Publicat: 25/12/2014, 09:42

Împodobesc bradul. Ascultă colindele preferate. Așează pe masă preparate tradiționale de Crăciun. Se întâlnesc cu oameni dragi lor pe care, de cele mai multe ori, îi văd o dată pe an și împreună se bucură de Sărbători. Asta fac de Crăciun Soprana Felicia Filip, regizorul Cristian Mihăilescu, interpretul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, cântărețul Călin Goia – solistul trupei Voltaj, actorul Cosmin Dominte, modelul Valentina Pelinel și actorul Toni Grecu. Într-un interviu pentru Gândul, ei vorbesc despre cum își petrec Sărbătorile de Iarnă, alături de familie. Data de 25 decembrie este ziua în care renunță la concerte sau evenimente mondene, alegând în schimb să își dedice timpul părinților, fraților, surorilor, soților, soțiilor și copiilor.

Felicia Filip și Cristian Mihăilescuau reprezentat România pe cele mai înalte scene ale lumii, inclusiv în perioada Sărbătorilor de Iarnă, dar, de fiecare dată au făcut în așa fel încât să nu lase Crăciunul să treacă fără ca pe masa lor să aibă un produs românesc: ” Îmi amintesc de un ajun de Crăciun la Hamburg, când am căutat ore în șir o sticlă de vin de-al nostru. Ni s-a părut cel mai bun vin din lume”, rememorează soprana una dintre cele mai frumoase amintiri pe care o are legată de Crăciun.

Sărbătoarea Crăciunului pentru Felicia Filip și Cristian Mihăilescu începe încă din Ajun. „Cristian va împodobi bradul, cu simțul său estetic fără fisură: globurile sunt așezate în chip savant înconjurate de beculețe foarte discrete ce sugerează lumânările tradiționale. În fiecare an există o culoare dominantă. Bunăoară, de data aceasta, am ales auriul. Eu voi mai adăuga câte o ‘pată de culoare”, adică un glob sau un ornament. Tot timpul vom cânta colinde pe două voci. De la ora 17:10, pe TVR 1, vom urmări, ținându-ne de mână, ‘Poveste de Crăciun” transmisă de la Opera Comică pentru Copii, regizată de Cristian, în care eu voi cânta alături de Mircea Baniciu”, spune soprana.
Foto: Silviu Covaci // Felicia Filip și Cristian Mihăilescu

Un ritual de la care nu se abat, este acela de a boteza bradul. „Fiecare pom al nostru de Crăciun primește un nume, după înfățișarea lui: Veselie, Semețul, Moțatul. Într-un an l-am botezat chiar cu un nume de fată după o prietenă foarte dragă”, a spus regizorul Cristian Mihăilescu.

Dacă bradul este „specialitatea” regizorului, Felicia Filip are un preparat culinar pe care îl prepară doar cu ocazia acestei sărbători. „E vorba de niște jumări mici și foarte crocante. În plus ele sunt surprinzător de dietetice, ținând cont că le consumăm la sfârșitul postului Crăciunului, neproducându-ne niciodată vreo neplăcere. Cristian este responsabil cu țuica și vinul fierte, indiferent de câte grade sunt afară sau în casă”, a precizat soprana.

Toni Grecu ne-a spus că, deși, de-a lungul vieții sale, a petrecut această sărbătoare în diferite colțuri ale lumii, nicăieri nu a simțit spiritul Crăciunului mai bine decât atunci când era acasă, în sânul familie.”Crăciunul este cadoul lui Dumnezeu pentru oameni ca să treacă mai ușor peste iarnă. Este sărbătoarea care te face să îți pară rău că s-a mai încheiat un an. Este greu de descris ce simți când ești acasă, alături de familie, atunci când cu mic, cu mare ne strângem în jurul mesei. Nicăieri în lume mâncarea nu are același gust ca cea făcută acasă la tine”, a mai spus actorul.

Foto:Mediafax // Bogdan Stamatin// Toni Grecu

Toni Grecu spune că în ultimii ani românii au transformat Sărbătoarea Crăciunului într-una a consumerismului. „În această perioadă cumpărăm tot felul de lucruri fără a conștientiza dacă avem sau nu nevoie de ele. Cumpărăm mâncare din abundență, pe care mai apoi o aruncăm, pentru că se strică. În copilăria mea de Crăciun mergeam la colindat și era tare fericit atunci când primeam covrigi, nuci și, câteodată, bănuți. Acest obicei s-a pierdut. Se mai păstrează în puține zone mediul rural”, a mai spus actorul.

Anul acesta Toni Grecu va petrece Crăciunul acasă, iar Revelionul și-l va petrece în Cipru la niște prieteni.

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, își va lua soția și va pleca la Cluj de Crăciun, acolo unde este așteptat de întreaga sa familie. „Pe data de 25 decembrie nu îmi planific niciun eveniment monden sau vreun concert. Este singura zi din an pe care o dedic familie. Eu sunt din Cluj, iar soția mea e din București. Așa că am ajuns la un consens: un an petrecem cu ai mei, un an cu ai ei. Anul ăsta s-a nimerit să mergem la părinții mei”, a spus cântărețul.

Foto: Mediafax // Dan Horia Tautan // Călin Goia – solistul trupei Voltaj

Revelionul și-l va petrece pe scenă, urmând ca ulterior să își ia vacanță și să plece la schi. Nu știe unde, depinde doar de stratul de zăpadă – unde va fi cel mai bun pentru acest sport.

Foto: Facebook // Valentina Pelinel, împreună cu mama și sora ei

Valentina Pelinel este obișnuită să călătorească în zone exotice ale lumii, dar Crăciunul preferă să îl petreacă în sânul familiei, să împodobească bradul și să mănânce preparate tradiționale. „De Crăciun o să fiu la mama. O să vină și sora mea. O să petrecem în familie. Cel mai probabil, tot pe 25 decembrie o să mă duc să îmi vizitez cei mai apropiați prieteni, pe nașa mea”, a povestit modelul. Aceasta ne-a spus că a intrat în atmosfera Sărbătorilor de Iarnă încă de la începutul lunii, deoarece de atunci și-a împodobit bradul de Crăciun.

Foto: Mediafax // Victor Ciupuliga// Nicolae Furdui Iancu

Nicolae Furdui Iancu își va împodobi bradul în Ajun. „O să pun un CD cu colinde și o să-l împodobim cu toții. Anul acesta o să avem doi brazi: unul mic în casă și unul mai mare afară, în curtea casei mele din Alba Iulia. De Crăciun o să ne adunăm cu toții și o să-l petrecem în familie”, a povestit interpretul de muzică populară. Pentru acesta, cea mai frumoasă amintire de Crăciun este cea în care își petrecea Sărbătorile de Iarnă în casa bunicului din Poiana Sohodol, din județul Alba, casă în care s-a născut și el și tatăl său.

De Revelion va reveni pe scenă și va cânta la Sinaia.

Foto: Facebook // Cosmin Dominte

Cosmin Dominte își va petrece Crăciunul în Germania. „Mă duc la mama. Anul acesta o să petrec în familie. Pentru mine, un Crăciun perfect este atunci când îl petreci în preajma oamenilor potriviți. Locul unde petreci Crăciunul nu are nicio importanță. Acasa, în București, mi-am pus eu niște luminițe prin casă, dar bradul, anul ăsta îl fac la mama. Tot acolo o să desfac și cadourile de Crăciun”, a povestit actorul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Revenire de senzație în TV. Dan Diaconescu reînvie OTV-ul
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?