Prima pagină » Magazin » Cum arată reclamele cu Heidi Klum, interzise în Las Vegas pentru că imaginile sunt „prea sexy”

Cum arată reclamele cu Heidi Klum, interzise în Las Vegas pentru că imaginile sunt „prea sexy”

Cum arată reclamele cu Heidi Klum, interzise în Las Vegas pentru că imaginile sunt "prea sexy"

Reclamele, care prezintă unele dintre cele mai populare produse ale brandului de produse electronice Sharper Image, conțin imagini în care Heidi Klum, în vârstă de 41 de ani, apare sumar îmbrăcată sau chiar goală, alături de sloganuri cu tentă sexuală, precum „Ce-o ține ocupată, la duș, pe Heidi Klum?” („What keeps Heidi Klum busy in the shower?”) și „Ce o stârnește pe Heidi Klum?” („What turns Heidi Klum on?”).

Campania a înregistrat un succes uriaș în marile orașe din Statele Unite, precum New York și Los Angeles, dar un purtător de cuvânt al McCarren International Airport, din Districtul Clark, în Las Vegas, unde afișele au fost interzise, a declarat că imaginile provocatoare încalcă reglementările locale privind fotografiile care prezintă sânii unei femei.

Reglementările spun că orice imagine „care prezintă sânii unei femei acoperiți cu mai puțin decât un material total opac sau care prezintă orice porțiune a sânilor de mai jos de sfârcuri” nu poate fi afișată în spații publice.

În ciuda problemelor de la Las Vegas, un purtător de cuvânt al Sharper Image a declarat că imaginile sunt „de bun gust” și ” frumoase” și nu ar trebui deloc interpretate ca fiind „nepotrivite”.

„Suntem șocați că, dintre toate locurile, reclamele Sharper Image cu Heidi Klum au fost interzise tocmai la Las Vegas”, a spus directorul de marketing al companiei, Dari Marder.

„Credem că această campanie este de bun-gust, frumoasă și, deși este sexy, nu este deloc nepotrivită. Reacțiile primite legat de această campanie, până acum, au fost minunate, și aceasta se desfășoară acum pe mai multe suporturi, fără niciun fel de probleme”, a mai spus Marder.

Heidi Klum a declarat, cu câteva luni în urmă, pe când realiza fotografiile pentru campanie, că pentru ea, cu cât i se cere să pozeze mai puțin îmbrăcată sau chiar goală, cu atât îi place mai mult să participe la ședinte foto.

„Mă simt cel mai sexy, ca să fiu sinceră, când pozez, mai ales când am cât mai puține haine pe mine”, a declarat Heidi Klum pentru Us Weekly.

Modelul Heidi Klum, în vârstă de 41 de ani, al cărei divorț de cântărețul Seal a fost finalizat în luna octombrie, are o relație cu comerciantul de artă Vito Schnabel, în vârstă de 27 de ani, cu care formează un cuplu din luna februarie.

În afara carierei din lumea modei, Heidi Klum a devenit celebră și pentru participarea la reality show-ul „Project Runaway”, în urma căruia a obținut în perioada mai 2011 – mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari. Ea s-a situat vreme de mai mulți ani în primele cinci locuri din topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume. În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum a devenit „mai mult o femeie de afaceri și o celebritate multimedia decât un model”.