Peste 200 de revoluționari s-au adunat la Universitate pentru a comemora eroii din decembrie 1989

Publicat: 21/12/2014, 17:34

Evenimentul organizat de Asociația „21 Decembrie 1989” a început la ora 15.30, în Piața Universității, și se va încheia luni, la ora 01.00, timp în care vor fi evocate toate momentele care au urmat adunării populare convocate de Nicolae Ceaușescu în 21 decembrie 1989, pentru a condamna manifestația începută la Timișoara.

Oamenii adunați în Piața Universității au steaguri și scandează „Jos comunismul și „Ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e”. Câțiva dintre aceștia sunt îmbrăcați cu costume populare. Pe gardurile care delimitează bulevardul au fost puse steaguri și bucăți de pânză neagră.

Revoluționarii au în program „blocarea Pieței Universității”, refacerea baricadei de la Intercontinental, „intrarea tancului în baricadă”, inscripționarea lozincilor scandate în 21 decembrie 1989, inscripționarea numelor eroilor căzuți la Revoluție, deschiderea balconului de la Universitate și intonarea imnului național.

De asemenea, va avea loc un concert comemorativ, susținut de artiști ai baricadei și vor fi mărturii ale celor care au participat în 21 decembrie la Revoluție. Ulterior vor fi ridicate la cer 52 de lampioane, în numele eroilor căzuți în 21 decembrie 1989, și vor fi aprinse 1.200 de candele, pentru sufletele eroilor martiri ai Revoluției, cu care va fi formată „crucea libertății și adevărului”.

Mediafax Foto: Dan Horia Tautan

Revoluționarii vor depune coroane de flori și vor aprinde lumânări atât la Universitate, cât și la Sala Dalles și Intercontinental.

Pe toată durata desfășurării evenimentului vor avea loc proiecții cu momentele cele mai importante ale confruntării dintre demonstranți și forțele de represiune ale regimului comunist, din ziua și noaptea de 21 decembrie 1989.

„Marcăm un sfert de veac de la eroicul Decembrie 1989. Martirii libertății au ieșit prea repede parcă, din viețile noastre intrând nedrept în ceața istoriei. E timpul să ne plecăm fruntea în fața Îngerilor Revoluției Române și să îi readucem în sufletele noaste”, a spus Doru Mărieș, președintele Asociația „21 Decembrie 1989”.

Circulația pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, între strada Dem.I. Dobrescu și Piața Universității, pe strada Ion Câmpineanu și strada Batiștei este oprită de la ora 15.30 până luni, la ora 01.00, fără a fi blocată intersecția de la Universitate.

Manifestația de la Timișoara din 1989 își găsea ecou la București în 21 decembrie, când la adunarea populară convocată de Nicolae Ceaușescu, printre urale și scandări, s-au făcut tot mai puternic auzite huiduieli și fluierături, mișcarea de stradă care a urmat fiind reprimată cu gloanțe și arestări.

În urmă cu 25 de ani, la 21 decembrie, după ce cu o zi înainte îi etichetase pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai revoluției socialiste, Nicolae Ceaușescu, dorind să transmită în toată țara mesajul că populația sprijină conducerea de partid și de stat, convoca, în jurul prânzului, o mare adunare populară, în fața sediului Comitetului Central al PCR.

Nicolae Ceaușescu vorbea, de la balconul Comitetului Central, despre realizările „revoluției socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate”, în timp ce în stradă, mulțimile adunate trebuiau să condamnare „actele huliganice” de la Timișoara și să-și exprime solidaritatea cu conducerea PCR.

Mediafax Foto: Dan Horia Tautan

Printre urale și scandări se făceau însă tot mai puternic auzite huiduieli și fluierături. Mișcări bruște venind dintr-o parte a adunării și zgomotul unor petarde au transformat manifestația în haos. Mulțimea a început să fugă spre străzile din apropiere, abandonând steaguri și tablouri ale lui Nicolae Ceaușescu și ale Elenei Ceaușescu. Cei mai curajoși au încercat să se facă ascultați: „Nu plecați oameni buni, acum e momentul, hai să mergem la Intercontinental”, se auzea. Tot mai mulți strigau: „Jos Ceaușescu!”, „Jos călăul!”, „Jos analfabeta!”, „Jos cizmarul!”, „Și voi sunteți români!”.

Imaginea lui Ceaușescu din acel moment – cu figura schimonosită de mirare și frică, cu buzele încercând fără succes să articuleze câteva cuvinte și cu mâna dreaptă ridicată – a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupea transmisia în direct a Televiziunii Române. După o scurtă pauză, Televiziunea și-a reluat transmisia, continuând ca și cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Ceaușescu mai apucase să anunțe suplimentarea cu câteva sute de lei a salariilor, pensiilor și ajutorului social.

În scurt timp, centrul Capitalei, de la Piața Romană până la Piața Unirii și de la Piața Kogălniceanu până la Piața Rosetti, se umplea de demonstranți. În fața hotelului Intercontinental, tinerii îngenuncheau și păstrau momente de reculegere pentru Timișoara. În câteva ore, orașul părea pregătit de luptă. Pe de-o parte, manifestanții, neînarmați și neorganizați, unii cu flori în mâini, pe care le ofereau soldaților, pe de altă parte, militari dotați cu caști și scuturi, aliniați pe străzile centrului Capitalei, tanchete, TAB-uri, trupe USLA, civili înarmați.

S-a tras în mulțime de pe clădiri, din mijlocul manifestanților, de pe străzile laterale, de pe tanchete. Unii dintre manifestanți au fost împușcați. Manifestanții erau trântiți la pământ de jeturile puternice de apă din mașinile pompierilor, iar în mașini ale Miliției erau luați demonstranți și duși la penitenciarul Jilava. Pentru a rezista ofensivei, demonstranții încercau să se organizeze. În fața restaurantului „Dunărea”, vizavi de Intercontinental, s-a improvizat o baricadă, care a devenit sediul provizoriu al revoluționarilor și ținta de atac a forțelor de represiune. La miezul nopții, când se dezlănțuia cu furie represiunea, baricada era distrusă, iar macaralele o demontează bucată cu bucată. Până după ora 3.00, s-a tras intens. Spre dimineață, sângele de pe caldarâm era spălat, iar Capitala părea pregătită pentru o zi obișnuită.

Răniții și morții au fost transportați mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgență, Spitalul Colțea și secția de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală și Direcția Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate. S-a dat ordinul – la fel cum s-a procedat și cu revoluționarii uciși la Timișoara – de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.

Nicolae Ceaușescu, rămas în clădirea Comitetului Central al PCR, era anunțat, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, că mișcarea de stradă a fost reprimată și zona centrală a Capitalei a fost degajată de manifestanți.

Câteva ore mai târziu, în 22 decembrie, bucureștenii ieșeau din nou în stradă, în număr mult mai mare, estimat la câteva zeci de mii, și ocupau piața din fața Comitetului Central al Partidului Comunist, determinându-l pe Ceaușescu să părăsească sediul CC cu un elicopter.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”