Conform „Sunday Express”, antrenorul lui United, olandezul Louis Van Gaal, a cerut conducerii grupării de pe Old Trafford să-i pună la dispoziție trei jucători — germanul Mats Hummels, olandezul Kevin Strootman și galezul Gareth Bale—, pentru a îmbunătăți randamentul echipei sale, scrie Agerpres.
Publicația citată adaugă că Gareth Bale, fost jucător la Tottenham Hotspur și marea vedetă a Premier League până la transferul său la Real Madrid, în vara lui 2013, și-ar fi dat deja acordul în privința revenirii în Anglia, pentru a fi astfel mai aproape de familia sa.
Valoarea totală a celor trei jucători ceruți de Van Gaal este estimată la 150 milioane lire sterline, sumă apropiată de cea pe care United a cheltuit-o anul acesta pentru aducerea columbianului Radamel Falcao, olandezului Daley Blind și a argentinienilor Angel Di Maria și Marcos Rojo.
Dacă Mats Hummels ar putea fi adus de la Borussia Dortmund încă din această iarnă, în schimbul sumei de 50 milioane euro, transferurile lui Bale și Strootman (AS Roma) vor putea fi realizate abia la finalul acestui sezon, adaugă „Sunday Express”.