Klaus Iohannis: Mandatul meu va fi al respectului față de valori și față de eroii și martirii români

Klaus Iohannis: Mandatul meu va fi al respectului față de valori și față de eroii și martirii români
Publicat: 22/12/2014, 19:07

Ceremonia, care a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, a fost prima susținută de președintele României, aflat la început de mandat.

Șeful statului a susținut un discurs, după acordarea decorației și în final, a ciocnit un pahar de șampanie cu reprezentanții Asociației Foștilor Deținuți Politici, invitați la eveniment. Alături de președinte au fost prezenți la ceremonie consilierii prezidențiali Dan Mihalache, George Scutaru, Tatiana Niculescu Bran, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu.

„Ziua de astăzi este una specială, este prima zi de exercitare efectivă a mandatului de președinte și ziua în care marcăm 25 de ani de la prăbușirea dictaturii comuniste”, a spus președintele Iohannis în discusul susținut după ceremonia de decorare, el precizând că a menționat de multe ori faptul că „multe lucruri trebuie să se schimbe în România, iar acest eveniment de decorare este o dovadă în acest sens”.

Klaus Iohannis a precizat că oferă cea mai înaltă decorație a statului român președintelui AFDPR, pentru că o merită din plin. „Este prima decorație pe care o confer în calitate de președinte al României și de aceea am ținut ca aceasta să fie acordată dumneavoastră, în chip simbolic, în numele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, din câteva motive”, a mai precizat Iohannis, arătând că mandatul său va fi unul al respectului față de toate valorile noastre și față de eroii și martirii români, pentru că „o națiune nu poate avea viitor, fără a-și respecta, înainte de toate trecutul”.

Iohannis a mai afirmat că în 25 de ani, România a găsit puține prilejuri de a împărtăși bucuria cu acești oameni care au luptat împotriva comunismului și și-au sacrificat tinerețea, familia, viitorul și speranțele pentru a salva ideea de libertate și demnitate.

Un alt motiv pentru care a acordat această distincție este, potrivit președintelui României, „faptul că prin acest moment, vrea să marcheze începutul unui nou capitol în istoria noastră recentă, și anume „un președintele care pune înainte de toate modelele din societate”, și a arătat că foștii deținuți politici reprezintă, cu siguranță, repere de moralitate pentru tânăra generație.

„La vârsta de 20 de ani, domnul Bjoza a fost arestat și întemnițat de către securitate și a fost condamnat pe nedrept, fiind obligat să suporte supliciul anilor de detenție și să cutreiere nu mai puțin de 14 locuri de detenție. Până în 1989, a fost persecutat continuu de autoritățile comuniste, dar acest lucru nu l-a împiedicat nicidecum să militeze, după Revoluție, pentru idealurile de libertate și democrație”, a mai declarat Iohannis.

Potrivit șefului statului, „prin această decorație recunoaște și onorează sacrificiul și curajul de care au dat dovadă femeile și bărbații care au suferit și au pierit pentru libertate, în vremea comunismului și în zilele de decembrie 1989”.

„Comunismul s-a instalat prin crime și abuzuri, și a continuat să se impună pe întreaga sa existență, prin teroare și minciună. Vreme de 45 de ani, puterea a fost exercitată de un grup de privilegiați, care au instaurat un regim ilegitim, regim care a limitat proprietatea privată, a distrus societatea civilă, a interzis partidele politice, a schimbat prin forță forma de guvernământ, a nimicit piața liberă, a lichidat valorile tradiționale, a persecutat credințele și practicile religioase și a abandonat suveranitatea României”, a declarat președintele Iohannis.

El a arătat că mii de oameni s-au luptat împotriva comunismului și acest lucru „trebuie cunoscut de către tânăra generație, iar societatea noastră trebuie să acționeze cu fermitate în acestă direcție, fie că vorbim de partizani, de țărani care s-au opus colectivizării, de români care își apărau regele sau de credincioși care nu vroiau să își abandoneze cultul, sau reprezentanți ai minorităților etnice, de membri ai partidelor politice care nu s-au lăsat manipulați sau femei care nu au acceptat politica pronatalistă a regimului, de muncitori care nu s-au lăsat mințiți, sau de cetățenii revoltați din 1989”.

„Cu toții au spus „Nu” comunismului. Dușmanii de clasă, cum au fost numiți, au fost sistematic anihilați. Sute de mii de oameni închiși în închisori de exterminare, deportați, supuși la muncă forțată în lagăre. Dar cea mai mare dramă este că regimul comunist a distrus elitele, resursa fundamentală a unei națiuni”, a mai declarat Klaus Iohannis.

El a adăugat că, prin distrugerea acestor destine, „comunismul a furat pentru 45 de ani șansa României de a se occidentaliza, de a evolua firesc și de a beneficia de o reală libertate și prosperitate”.

„Acesta este bilanțul negru al comunismului”, a concluzionat președintele Klaus Iohannis.

La rândul său, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Octav Bjoza a arătat că acordarea acestei decorații reprezintă „o recunoaștere a meritelor unui întreg grup social care a luptat împotriva comunismului pentru dreptate, libertate, demnitate, adevăr și credință strămoșească”.

„Pentru noi, cei loviți de represiunea comunistă, în modul cel mai direct este foarte important faptul că dvs în a doua zi de la depunerea jurământului ca președinte al României v-ați gândit să ne acordați o distincție atât de importantă. În acest fel lupta și suferința noastră au căpătat o recunoaștere deosebită având și semnificația unui act simbolic de condamnare a comunismului din România. Gestul dvs demonstrează sentimentele de respect și recunoștință pe care le nutriți față de această categorie socială atât de vitregită în ultimii 70 de ani”, a spus el, arătând că această decorație „răsplătește lupta și jertfa foștilor deținuți politici și deportați din România”.

„Fie ca gestul dvs de recunoaștere a meritelor oameni curajoși, doritori de demnitate națională și democrație să semnaleze începutul unei etape distincte în istoria României contemporane de afirmare a țării noastre pe plan internațional, de atingere a adevăratei democrații visate și de victimele opresiunii comuniste”, a mai declarat Octav Bjoza.

Președintele AFDPR a salutat faptul că Iohannis s-a gândit la înființarea unui muzeu al crimelor comunismului, la București. „Nu putem decât să salutăm faptul că v-ați gândit la înființarea în Capitala României, care nu are încă un muzeu al crimelor comunismului, v-ați gândit să fie demarate acțiuni în acest sens. Am fost sprijiniți și de fostul președinte, domnul Emil Constantinescu, și sperăm să mai fim în viață atunci, măcar ultimii dintre noi, atunci când acest muzeu va fi realizat”, a spus el, în final.

Octav Bjoza a mai afirmat că cei 17 foști deținuți politici care au fost prezenți la Palatul Cotroceni „însumează 300 de ani de condamnare, din care 115 ani au fost efectuați”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
Telefoanele care iti aduc o mică avere. Te poți îmbogăți!
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030