AFP: Cei 25 de ani de la Revoluția română au un gust amar la Zimnicea

Țara cea mai săracă din Uniunea Europeană (UE) după Bulgaria își amintește și comemorează, de la jumătatea lui decembrie, răsturnarea regimului totalitar al lui Ceaușescu, executat în ziua de Crăciun, în 1989. Aproximativ 1.000 de români au fost uciși în această revoluție.

La Zimnicea, un oraș din sudul țării cu 15.000 de suflete, locuitorii cu care AFP a stat de vorbă nu pot să se împiedice, în pofida brutalității regimului, să afime că regretă traiul dinainte. „În timpul comunismului toată lumea avea un loc de muncă” este fraza care revine ca un laitmotiv.

Din balconul primăriei, care domină principala piață din oraș, primarul social-democrat Petrică Pârvu arată clădirile publice, în prezent închise, care erau odinioară mândria Zimnicei.

Bărbatul, în vârstă de aproximaiv 60 de ani, evocă plin de nostalgie uzinele construite în comunism, în care munceau peste 8.000 de oameni.

„După 1990 a început marea dramă națională, cu toți acești salariați trimiși în șomaj și închiderea uzinelor”, povestește el pentru AFP. În prezent, doar 3.500 de persoane au un loc de muncă în oraș.

„Toată zona industrială a fost distrusă. Uzinele de țevi și zahăr…”, își exprimă regretul Viorica Ghicea, o pensionară în vârstă de 69 de ani. „Înainte de 1989, oamenii își primeau salariul la 15 zile, elevii aveau manuale gratuite”, își amintește ea.

La fel ca alte orașe românești, Zimnicea a fost victima „unei dezvoltări aberante” înainte de 1989, subliniază economista Otilia Nuțu. Dependente de susținerea statului, întreprinderile „erau sortite falimentului” după prăbușirea comunismului, declară ea pentru AFP.

Capitalism în stil românesc

În prezent, soarta orașului se află mai mult sau mai puțin în mâna unei singure persoane, Ioan Niculae, cel mai bogat om din România, un miliardar în euro originar din Zimnicea.

Sigla conglomeratului său agroindustrial – InterAgro – este omniprezentă pe străzi. Numeroase familii au un membru printre salariații acestuia, marea majoritate plătiți cu salariul minim, adică aproximativ 200 de euro de lună.

Nașul fiicei primarului, magnatul a cumpărat, în condiții netransparente și la sume derizorii potrivit criticilor săi, două dintre fostele uzine din oraș. Una a fost închisă, cealaltă funcționează la minimum, însă pe terenurile pe care le deține au fost ridicate alte afaceri mai rentabile.

„Da, orașul depinde în mare parte de domnul Nicolae”, recunoaște Pârvu, „dar este un lucru bun, pentru că grupul său plătește impozite și taxe”.

Evoluția patronului InterAgro ilustreaz㠄«originalitatea» capitalismului românesc, bazat pe ajutoare de la stat”, apreciază Nuțu, dar „este anormal ca cel mai bogat om din țară să primească subvenții”.

Industriașul se află în vizorul justiției, după ce parchetul a deschis o anchetă pentru spălare de bani. Eventuala sa condamnare va produce un adevărat seism la Zimnicea.

Istoria orașului a fost în mod bizar marcată de un seism real, marele cutremur din 1977, care s-a soldat cu peste 1.500 în țară. „Devastată”, potrivit informațiilor vremii, Zimnicea a beneficiat de un vast program de reconstrucție a centrului orașului care nu a fost finalizat niciodată.

În realitate, o mare parte a distrugerilor a fost opera prim-secretarului local al partidului. Potrivit unor informații dezvăluite după 1989, acesta a exagerat amploarea pagubelor. Atunci când Nicolae Ceaușescu a decis să facă o vizită la fața locului, oficialul a trimis rapid buldozere să demoleze case care scăpaseră de cutremur, în centrul orașului, înainte de sosirea acestuia.

O casnică, Mariana, locuiește împreună cu soțul și fii lor într-una dintre clădirile neterminate din centru. Ei nu au apă caldă și se încălzesc cu lemne, la o sobă improvizată.

„Viața este grea, dar alte familii sunt și mai sărace”, spune ea, ducând la gunoi câteva petice pe care soțul ei le-a adunat de pe stradă „sperând să folosească la ceva”.