Olguța Vasilescu o atacă pe profesoara care a făcut expertiza de plagiat a doctoratului său: „Cred că nu a citit lucrarea sau e îngrămădită de cercuri politice”

Olguța Vasilescu o atacă pe profesoara care a făcut expertiza de plagiat a doctoratului său: „Cred că nu a citit lucrarea sau e îngrămădită de cercuri politice

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Lia Olguța Vasilescu arată că raportul de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul doctoratului său este „de un comic total” și că a fost semnat de o singură persoană, „nu de două cum prevăd normele”.

„Am primit referatul de «plagiat», semnat de o persoană, nu de două cum prevăd normele și de un comic total. Se insistă pe faptul că am plagiat un întreg capitol de pe internet, deși am demonstrat în fața presei că sursa de pe internet nu e autor necunoscut, ci sunt chiar eu și pe paragrafe «preluate» din Pareto. Lucrarea fiind, evident, despre Pareto. Ca și cum, dacă scrii un comentariu la „Doina”, nu ai voie să citezi versuri, că îl plagiezi pe Eminescu. În plus, dincolo de multe alte gafe, se spune, de exemplu, că nu l-am menționat în bibliografie pe Pio Rajna, în condițiile în care l-am amintit în lucrare doar ca fiind unul dintre cei care frecventau aceleași cercuri sociale ca Pareto, dar nu am preluat nimic din el. Nici nu aveam ce, că persoana nu era sociolog, ci doar vedetă a vremii”, spune Olguța Vasilescu.

Ea mai susține că profesoara Cosima Rughiniș, care a întocmit raportul de expertiză, „fie nu a citit lucrarea, fie e îngrămădită rău de cercurile politice”.

„Concluzia: fie nu a citit lucrarea, fie e îngrămădită rău. De cercurile politice ale vremurilor noastre. Dacă eu vă spun că va fi festival… Mai studiați copii, poate mai învățați și voi câte ceva”, mai scrie primarul.

Raportul de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul doctoratului Olguței Vasilescu relevă că în teză apar formulări preluate identic sau aproape identic din alte lucrări fără ca autoarea să indice că nu îi aparțin, precum și numeroase citate fără localizarea sursei.

Referitor la regulile de redactare a tezei de doctorat, în raportul Cosimei Rughiniș de la Comisia de Etică a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din Universitatea din București (UB) se precizează că „bibliografia nu permite identificarea lucrărilor consultate de autoare în vederea redactării lucrării” și că „din lucrare lipsesc unele capitole și subcapitole menite a evidenția elementele de noutate pe care autoarea își propune să le introducă prin intermediul tezei”. De asemenea, conform raportului, practicile de atribuire a surselor ideilor care alcătuiesc conținutul tezei nu permit discriminarea contribuției autoarei la subiectul tratat și nici verificarea afirmațiilor pe care ea le atribuie altor surse.

Doctoratul Olguței Vasilescu a fost analizat și prin prisma normelor de bună practică în autoratul științific. Astfel, conform raportului, s-a constatat că numeroase citate din lucrare sunt cu localizare incompletă a sursei (propoziții, între ghilimele, fără informații complete privind sursa de proveniență; pot lipsi una sau mai multe din următoarele informații: autor, lucrare, pagină) sau fără localizarea sursei (propoziții între ghilimele fără informații privind sursa de proveniență).

În doctorat apar și „formulări preluate identic sau aproape identic de autoare din lucrări care nu îi aparțin, fără a indica, prin utilizarea ghilimelelor, faptul că nu sunt formulările sale”, se mai preciza în raport.

Tot în teza „Contribuția lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, realizată de Olguța Vasilescu sub conducerea prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, majoritatea textului din capitolul 3 constă în reformulări ale textului inițial al lui Pareto de tip propoziție cu propoziție, fiind foarte rare sintetizări de paragrafe sau subcapitole, se mai precizează în raport.

În plus, capitolul 7 se găsește în totalitate pe internet, fără a se putea stabili autorul textului respectiv, se arăta în același raport.

Universitatea București a solicitat Consiliului Național de Etică (CNE) să verifice teza de doctorat a primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, suspectată de plagiat.

Comisia de Etică a Universității București s-a autosesizat în cazul tezei de doctorat cu titlul „Contribuția lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, susținută de Olguța Vasilescu în 2007, la Facultatea de Sociologie.

În urma acestui fapt, Lia Olguța Vasilescu declara, într-o conferință de presă, că o va da în judecată pentru calomnie pe profesoara Cosima Rughiniș, adăugând că va merge și la Comisia de Etică a Universității București pentru a-și prezenta lucrarea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?