O celebră soprană a lumii amendată cu 250.000 de euro

O celebră soprană a lumii amendată cu 250.000 de euro
Publicat: 24/12/2014, 15:46

Interpreta de operă, celebră și apreciată pe plan mondial, era acuzată că a ascuns de fiscul spaniol câștiguri financiare importante, evitând astfel să plătească impozite în valoare de 500.000 de euro, după ce și-a stabilit rezidența în Andorra.

Acest mic principat situat în Munții Pirinei, la granița franco-spaniolă, s-a aflat până în 2010 pe lista „paradisurilor fiscale” întocmită de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Potrivit presei spaniole, celebra artistă a plătit deja suma datorată și a acceptat, în virtutea unei decizii penale, să achite o amendă de 250.000 de euro. Acest acord, care trebuie încă să fie validat de un judecător, o va ajuta pe Montserrat Caballe să evite un proces și să nu fie trimisă la închisoare. Parchetul spaniol nu a confirmat deocamdată aceste informații.

Atunci când a fost deschisă ancheta pe numele ei, în aprilie, Parchetul spaniol a spus că artista a direcționat încasările obținute în urma mai multor concerte susținute în străinătate unei companii care își are sediul în Andorra, ca și cum ar fi trăit în micul principat, deși locuiește în realitate la Barcelona.

Montserrat Caballe, a cărei sănătate este fragilă, a declarat în fața judecătorului care a venit să o audieze în reședința ei, în luna mai, că nu era la curent cu faptul că acea companie organiza concerte.

Soprana spaniolă, născută pe 12 aprilie 1933 într-o familie săracă din Barcelona, a devenit începând din anii 1960 una dintre cele mai cunoscute interprete de operă din lume.

Punerea sub acuzare a cântăreței Montserrat Caballe a lungit și mai mult lista vedetelor urmărite în justiție în Spania.

Ana Torroja, fosta cântăreață a grupului Mecano, a fost condamnată pe 9 aprilie la plata sumei de 1,4 milioane de euro pentru deturnarea a 800.000 de euro între 2003 și 2007.

Lionel Messi, vedeta argentiniană a echipei de fotbal FC Barcelona, a fost audiat în septembrie 2013, fiind bănuit de fraudă fiscală, de un judecător de la Tribunalul din Gava, care îl pusese sub acuzare, în iunie 2013, alături de tatăl său, pentru fraudă fiscală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal