Gestul emoționant făcut de un cuplu de britanici pentru copiii săraci din România

Gestul emoționant făcut de un cuplu de britanici pentru copiii săraci din România

De Crăciun, întreaga familie se adună în jurul bradului și gustă bucate gustoase pregătite de gospodine. Nu toți românii se pot bucura însă de acest moment frumos. Unii trăiesc în sărăcie, iar pentru copiii lor nu a venit niciodată Moș Crăciun.

Pentru ei, însă, alți oameni s-au solidarizat și au pus la punct proiectul ShoeBox, căruia i s-au alăturat chiar și străini. Principiul după care funcționează este simplu: orice persoană care vrea să se implice este încurajată să ia o cutie goală de pantofi, să o umple cu dulciuri, rechizite sau obiecte pentru igiena personală, iar apoi să o împacheteze cu o coală specială pentru cadouri. Mai departe, toate aceste cutii ajung la copii din zone defavorizate din România.

Impresionați de această idee au fost și soții Malcom și Anne McCulloch, din Marea Britanie. Cei doi au decis să dea o mână de ajutor pentru a aduce un zâmbet pe buze celor mici, relatează Stratford Herald, așa că, înainte de Crăciun cu câteva zile, au ajutat echipele de voluntari să distribuie cadourile.

A fost prima dată când cuplul britanic s-a implicat, însă satisfacția și emoțiile trăite au fost mari.

„Am vizitat o școală pentru copii cu nevoi speciale, cărora le-am dus cutiile de pantofi. Cei mici ne-au cântat colinde tradiționale românești”, a povestit Malcom. „Copiii aceștia nu primesc sprijin material și moral așa cum primesc aceia de la școlile obișnuite, așa că atunci când am văzut bucuria pe chipul lor mi s-a pus un nod în gât”, a mai mărturisit el.

Soții McCulloch au mers alături de voluntarii proiectului ShoeBox și în diverse sate, unde familiile trăiesc în case dărăpănate, înghesuiți de cele mai multe ori într-o singură cameră.

„Am intrat în casele lor pentru a vedea cum trăiesc oamenii”, a spus Malcom. „În general, exista o sobă unde va în mijlocul casei, la care se încălzesc iarna. Aveau carne de porc, abia ciopârțită, iar mai mulți copii dormeau în aceeași cameră. Cutiile de la noi vor fi singurele daruri pe care fiecare familie le primește de Crăciun, iar pentru asta ne-au mulțumit foarte mult”, a adăugat el.

Malcom a explicat, de asemenea, că mai are un prieten din Stockport, Dave, care, după ce a vizitat România ani de-a rândul, a decis să-și deschidă aici o afacere. Acum, bărbatul face tot ce-i stă în putință pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. Pentru Anne și Malcom, el a fost un exemplu.

„Am văzut acum ce înseamnă pentru acești oameni să primească aceste daruri, de aceea cred că ar fi frumos ca anul viitor să reușim să aducem și mai multe cutii, dar și cadouri precum haine pentru copii, jucării, computere și chiar mobilă. Totul este binevenit, bineînțeles”, a explicat Malcom. „În vremuri precum acestea, credința te ajută să ai puterea de a-i ajuta și pe alții”, a completat el în cele din urmă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier