Prima pagină » Vremea » Brăila sub cod portocaliu. Măsuri preventive luate de autorități

Brăila sub cod portocaliu. Măsuri preventive luate de autorități

Brăila sub cod portocaliu. Măsuri preventive luate de autorități
Gravidele pe cale să nască și persoanele ce necesită dializă au fost aduse la spital duminică, în Făurei sau la Brăila, autoritățile dispunând și identificarea, monitorizarea și asigurarea strictului necesar persoanelor singure, fără ajutor sau fără adăpost, în contextul codului portocaliu de viscol

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, colonelul Ștefan Stoian, urmare a intrării în vigoare, duminică seară, a codului portocaliu de ninsori și viscol, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila s-a întrunit și a luat o serie de măsuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență din județul Brăila s-a dispus obligativitatea instituirii serviciului de permanență la toate primăriile, asigurarea transportului din timp spre unitățile spitalicești a persoanelor care necesită tratament prin dializă, precum și a gravidelor care trebuie să nască la termen în această perioadă, dar și identificarea, monitorizarea și asigurarea strictului necesar persoanelor singure, fără ajutor sau cele cunoscute ca fiind fără adăpost.

De asemenea, reprezentanții Comitetului pentru Situații de Urgență Brăila au dispus pregătirea spațiilor de cazare pentru persoanele surprinse în trafic.

În cadrul aceleiași ședințe s-a luat hotărârea ca la nivelul ISU Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Județean și a Garnizoanei Brăila să fie constituite echipe formate din 10 – 15 militari, care vor interveni punctual la potențiale situații de urgență generate de zăpadă și viscol.

„Pentru căutarea și salvarea persoanelor surprinse în trafic și a persoanelor cu afecțiuni medicale, pe raza județului Brăila vor acționa o autoșenilată de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila, iar în sprijin de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, o autoșenilată și o autospecială de transport victime multiple”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.

Autoritățile brăilene iau în calcul, dacă situația o va impune, să dispună restricționarea accesului sau închiderea anumitor drumuri sau sectoare ale acestora.

Meteorologii au instituit cod portocaliu de ninsori și viscol în 10 județe din estul și sudul țării, între care și Brăila, în timp ce alte 25 de județe vor fi sub cod galben, de duminică seară până luni seară.

În aceste zone, în a doua parte a nopții de duminică spre luni și în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantitățile de precipitații vor depăși izolat 40 – 50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind și troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Citește și