Modificarea a fost operată de Guvern prin ordonanță de urgență aprobată luni.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că modificările vizează un număr mai mare de 1.000 de cadre didactice universitare și au fost solicitate de către instituțiile de învățământ superior, astfel încât să nu fie afectată desfășurarea în bune condiții a procesului de învățământ pentru anul universitar 2014-2015.
Asistenții și lectori universitari fără titlu de doctor au avut la dispoziție 4 ani, de la intrarea în vigoare a Legii educației, respectiv 9 februarie 2011, să obțină acest titlu, iar, prin prelungirea termenului până la finalul anului universitar în curs, cadrele didactice aflate în această situație își vor putea continua activitatea cu contract nedeterminat de muncă până la 30 septembrie anul viitor.
După această dată, vor putea preda în unversități doar cu un contract de colaborare pe durată determinată, în calitate de doctoranzi.
Guvernul a stabilit totodată ca, în sensul asigurării autonomiei universitare, sumele pe categorii de cheltuieli în cadrul bugetelor universităților să nu se mai fie alocate prin hotărâre de Guvern.
O altă modificare adusă Legii educației a fost ca taxa de abilitare pentru conducerea de doctorate să fie încasată de universități.
Guvernul a redus totodată numărul membrilor Consiliului General al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), de la 25 la 21 posturi, stabilind ca din acest consiliu să facă parte obligatoriu doi reprezentanți ai studenților și câte un reprezentant al sindicatelor, respectiv al patronatelor.
Cîmpeanu a mai precizat că a fost modificată și Ordonanța 75/2005 privind asigurarea calității în educație, fiind stabilit ca învățmântul dual, ca formă de organizare a liceelor profesionale și tehnice, să asigure pregătirea teoretică în unitățile de învățământ în alternanță cu pregătirea practică în cadrul unităților economice ale viitorilor angajatori.