Viscolul a ucis o tânără însărcinată în opt luni la Tulcea

Viscolul a ucis o tânără însărcinată în opt luni la Tulcea

A.I. se pregătea să devină mamă pentru prima oară, urmând să nască în mai puțin de două luni. Luni, femeii i s-a făcut rău și edilul din comuna Ostrov a dus-o la dispensarul comunal, informează digi24.ro.

„A fost adusă în stare gravă. Semiconștientă, în crize convulsive, hipertensivă”, a spus asistenta dispensarului comunal. „Acolo au intervenit două asistente, amândouă au făcut tot ce au putut”, a declarat, la rândul său, primarul comunei Ostrov, Nicolae Onea.

„Normal că situația drumurilor a îngreunat salvarea ei. Dacă erau desfundate, bineînțeles că se putea interveni mult mai repede. La viteza vântului care era, după 40 de minute, zăpada era la loc”, a mai precizat primarul.

După două ore de la primirea apelului de la dispensar și cu ajutorul unui utilaj de deszăpezire, ambulanța a reușit să preia pacienta. Mașina a parcurs 44 de kilometri, de la Ostrov la Ciucurova, după care echipajul medical a anunțat că nu mai poate ajunge la Tulcea, iar unica soluție rămâne drumul spre Constanța.

În pofida faptului că avea în față un utilaj de deszăpezire, ambulanța s-a blocat la ieșirea din Ciucurova și s-a întors din drum. Șoferul acesteia a ales altă rută, ocolind Cerna, spre Babadag și apoi continuând pe DN 22. Omul a parcurs în total 150 km, înainte de a ajunge în localitatea Cogealac din Constanța, unde pacienta a intrat în stop cardiorespirator. Nici ea și nici bebelușul pe care îl purta în pântece nu au mai putut fi salvați. Potrivit sursei citate, familia femeii așteaptă acum certificatul medico-legal pentru a cunoaște cauza exactă a decesului.

sursa video: digi24.ro

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...