Pericolul în care te afli dacă minți pe Facebook

Pericolul în care te afli dacă minți pe Facebook
Publicat: 31/12/2014, 16:09

O cincimine dintre tineri au recunoscut că profilele lor virtuale reflectă în mică măsură realitatea, iar multe dintre evenimentele trecute au fost distorsionate de către ei, potrivit The Telegraph.

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani mint frecvent cu privire la relațiile lor, la promovările de la job și la vacanțe, arată o cercetare de profil. Studii recente au arătat că rețelele sociale pot deforma memoria autobiografică a utilizatorilor.

„Să fii competitiv și să vrei să postezi ce e mai bun despre tine așteptând empatia celorlalți este un lucru de înțeles. Dar ceea ce reprezintă partea întunecată a folosirii rețelelor sociale este atunci când ne pierdem autenticitatea sau ne-o negăm”, spune Dr Richard Sherry, membru fondator al Societății de Neupsihoanaliză.

Psihologii avertizează că atunci când acest lucru începe să se întâmple sentimentele de vinovăție și de dezgust față de noi înșine poate crea o capcană cognitivă de alienare și ne poate da chiar un sentiment de deconectare, ceea ce înseamnă că suntem la un pas de paranoia.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer