Potrivit primelor informații furnizate de polițiștii vasluieni, cele cinci persoane – un bărbat și soția sa, ambii de 59 de ani, doi fii ai acestora, de 32 și 40 de ani, precum și un copil de șapte ani, nepot al celor doi soți – au fost găsite de către proprietarul stânei, care joi după-amiază a mers în vizită la aceștia. Bărbatul a sunat la 112, iar mai multe ambulanțe au fost trimise în zonă.
„Echipajele medicale care au mers la stâna respectivă au constatat decesul celor cinci persoane, cel care le-a văzut ultima oară în viață fiind tot proprietarul stânei, în cursul după-amiezii de miercuri. În urma primelor cercetări, există suspiciunea intoxicării cu monoxid de carbon, în încăperea unde se aflau victimele existând o sobă din teracotă în care, însă, nu mai era foc sau jar. Nu existau urme de incendiu și, la o primă examinare a cadavrelor, nici urme de violență pe trupurile celor cinci”, a declarat corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
După finalizarea cercetărilor la fața locului, cele cinci persoane vor fi preluate de Serviciul de Medicină Legală Vaslui și transportate la morgă pentru necropsie.