Acuzații grave la adresa șefului unei mari companii de cosmetice. Ce spune un fost angajat

Acuzații grave la adresa șefului unei mari companii de cosmetice. Ce spune un fost angajat
Publicat: 02/01/2015, 14:36

Alan Meyers, în vârstă de 56 de ani, fost coordonator științific la Revlon, a declarat că directorul executiv și președintele companiei, Lorenzo Delpani, a făcut afirmații rasiste la adresa evreilor, negrilor și americanilor.

Delpani ar fi spus că urăște să trăiască printre americani, denumindu-i „înguști la minte” și „murdari”. Delpani, de origine italiană, ar fi precizat că așteaptă cu nerăbdare să revină într-o țară „adevărată”. De asemenea, Meyers susține că a fost discriminat pentru originile sale de evreu. Potrivit acestuia, Delpani ar fi spus că „evreii stau împreună”.

Meyers a mai declarat că Delpani i-ar fi recomandat să ignore problemele de siguranță a unor produse din companie, pentru a nu influența producția. Oficialii Revlon au respins categoric acuzațiile fostului angajat al companiei, precizând că „vor lupta cu ambiție pentru a combate aceste afirmații nefondate și tendențioase”. Aceștia l-au acuzat pe Meyers că ar fi făcut dovada unor „grave lacune de judecată”. „Alan Meyers nu a reușit să se ridice la standardele impuse de compania noastră”, au mai susținut cei de la Revlon, potrivit Daily Mail.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?