Ce se întâmplă cu Pământul pe 4 ianuarie. Fenomenul astronomic „care ne apropie de Soare”

Ce se întâmplă cu Pământul pe 4 ianuarie. Fenomenul astronomic „care ne apropie de Soare
Publicat: 02/01/2015, 18:42

Adrian Șonka, astronom coordonator la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, ne-a declarat că pe 4 ianuarie Pământul se va afla distanță mai mică față de soare decât în restul zilelor din an, dar că acest lucru este un fenomen natural.

„Nu se va întâmpla nimic deosebit”, a spus Adrian Șonka.

În urmă cu doi ani, astronomii de la Uniunea Astronomică Internațională (UAI) au stabilit distanța oficială dintre Pământ și Soare, aceasta fiind măsurată de unitatea astronomică.

Astronomii au decis că unitatea astronomică este egală cu 149.597.870.700 de metri, o valoare convențională aleasă pentru a fi compatibilă cu constantele astronomice în vigoare din 2009.

Schimbarea este la fel de virtuală pe cât este de arbitrară: orbita terestră reprezintă o elipsă, iar distanța dintre planeta noastră și Soare nu este, deci, fixă. Nu va exista niciun impact asupra vieții cotidiene, iar lumina de la Soare va avea întotdeauna nevoie de opt minute pentru a ajunge pe Pământ. Însă oamenii de știință nu mai sunt de acum obligați să țină cont de marja de eroare de câțiva metri în plus sau în minus care exista în trecut.

„Până acum, valoarea în metri era determinată experimental, pentru ca ea să depindă de modelele și de observațiile utilizate, ca și de sistemul de referință ales”, declarau în urmă cu doi ani specialiștii de la Observatorul din Paris.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?