TELEORMAN. Unde au mers banii publici în 2014. Topul firmelor care au contracte locale cu statul

Publicat: 07/01/2015, 18:58
Actualizat: 26/02/2015, 16:51

Analiza Gândul privind achizițiile locale în 2014, an cu două runde electorale, arată că județul Teleorman se află, în topul cheltuielilor locale ale celor 41 de județe și ale municipiului București, pe locul al 12-lea, cu 40.657.000 de euro împărțite între 14 de contracte și tot atâtea firme sau asocieri de companii care le-au câștigat, fie integral, fie parțial.

Datele extrase din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, până pe 10 decembrie inclusiv, indică faptul că doar 4 din cele 14 contracte au fost câștigate la licitație deschisă, într-unul dintre cazuri compania cu care s-a semnat fiind și singurul ofertant. Alte două au rezultat în urma unor negocieri fără anunț de participare, iar cele mai multe – 8 – s-au atribuit prin cereri de ofertă făcute de autoritățile locale unui număr limitat de firme.

Zece din cele 18 contracte au fost semnate în a doua parte a anului, echivalând cu peste 62% din banii împărțiți în județ în 2014.

Cum au fost cheltuite fondurile publice și sursele acestora, care sunt primele cinci cele mai valoroase investiții din acest an, pe de o parte ale CJ, pe de altă parte ale primăriilor de orașe din județ, ca și topul primelor 10 firme care au încheiat în 2014 contracte cu statul la nivel local, în județul Teleorman, se poate vedea, detaliat, mai jos.

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...