„În urma analizei situației centralizate de Centrul Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor, care funcționează la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, a rezultat că, în această perioadă, s-a înregistrat o diminuare a infracționalității sesizate cu 17%, față de anul trecut, sens în care concluzionăm că, a fost asigurat un climat de liniște și siguranță pentru cetățeni, gestionându-se cu operativitate orice situație de natură a pune în pericol viața sau bunurile oamenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
Tot în intervalul 24 decembrie – 4 ianuarie, numărul faptelor grave de tulburare a ordinii publice și al celor de ultraj contra bunelor moravuri a scăzut cu 50, respectiv 86%. Mai mic față de 2013-2014 a fost și numărul accidentelor rutiere, care a scăzut cu 23%. Numărul persoanelor decedate în accidente rutier a fost cu 44% mai mic, iar cel al răniților, cu 13%, a mai precizat Dajbog.
În ultimele două săptămâni, Poliția Română a identificat 2.198 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, cu 635 mai multe față de perioada similară a anului trecut.
Au fost constatate, astfel, 671 de infracțiuni la regimul materiilor explozive, față de 398 în anul trecut. Alte domenii cu rezultate importante au fost combaterea evaziunii fiscale și respectarea regimului prevăzut de codul silvic, fiind constatate mai multe contravenții decât anul trecut, respectiv 201.
În total, polițiștii au dat peste 43.000 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 9,5 milioane de lei, și au confiscat bunuri în valoare de 656.000 lei, în creștere față de anul trecut, când valoarea produselor confiscate era în jur de 160.000 lei.
Din totalul șoferilor opriți de polițiștii de la Rutieră, 395 au rămas fără permis după ce au fost prinși băuți, iar 71, fără certificatul de înmatriculare, pentru lipsa anvelopelor de iarnă.