În coloană cu Preafericitul Ministru. Imaginea „mortală” a începutului de an

Suntem inelele unui șarpe care pâlpâie-n noapte. Suntem un singur corp care înfășoară muntele în această Vale a Plângerii, de la Predeal la Comarnic. Gerul ne-a paralizat simțurile, ne-a mai rămas doar instinctul vechi de a ne agăța de coada celui din față. Ne târâm așa, ca orbeții, întroieniți în bezna neputinței și a lipsei de speranță.

La începutul anului, mii de români au dat iarăși la stat o parte din viața lor. Câte zile, câte luni, câți ani fac împreună orele de stat în coloană? Câte ore de nervi, de chin, de umilință s-au făcut de când tot așteptăm? Câte trenuri am pierdut? Ce naiba mai așteptăm? Autostrăzile s-au furat, parcările s-au surpat, orașele au căzut pe noi. Părinții și bunicii au obosit să ne tot aștepte să ajungem acasă. Stau cu inima-n gât privind ceasul și așteptând un telefon: „Ai grijă cum conduci, mamă!” Tu ai grijă, dar cineva…, întotdeauna va fi acolo cineva care va face o depășire periculoasă, care va prinde un dâmb sau o bordură sau o groapă, care va încerca să evite un câine…

Pe șoselele din România mori cu zile: statisticile spun că suntem țara europeană cu cea mai mare rată a mortalității cauzată de accidentele rutiere, dublă decât media continentului; șoselele noastre sunt de opt ori mai „mortale” decât cele suedeze, de pildă. Ce nu spun însă statisticile este cât din viață pierd cei care scapă, totuși, cu viață. Cu câți ani contribuim noi la stat pentru incompetența și corupția lor? Întotdeauna la Ministerul Transporturilor e un Moș Tăgârță care ridică din umeri: „Cum să fac eu peste noapte ceea ce alții n-au făcut până acum în decenii?”. Întotdeauna un birocrat care n-a ieșit în viața lui din birou îți va explica doct „masterplanul de transport” începând cu fraza-stas a habarniștilor, în orice domeniu ar activa ei: „Problema e că…” Întotdeauna la Guvern e un premier care poate spune doctoral „de ce nu se poate”.

Da, la Palatul Victoria și la ministere s-au dat, în ultimii 25 de ani, adevărate doctorate în incompetență și furt. Toți acești specialiști în pasarea responsabilității sunt, de fapt, complici la o crimă monstruoasă: în timp ce o țară întreagă țipa după autostrăzi, ei îngropau viitorul nostru sub un strat gros de indiferență și de tupeu. Autorități în nu-se-poate au dovedit însă că se poate când a fost vorba de bunăstarea personală.

Coloana trece printre munți ca un șarpe lung. Dincolo de Comarnic, unde încep două benzi, șoferii se eliberează apăsând pedala. Un echipaj de poliție veghează într-o parcare cu un aer plictisit. Câțiva kilometri mai la vale, pe stânga, în mijlocul pustietății, se înalță cupola unei biserici nou construite. Popor credincios, milos și răbdător, românii și-au mai inventat un sfânt în calendar: Sfântu” Așteaptă. Cum ne-am lămurit cu profanii de la Guvern, cred că a venit timpul să ne gândim serios la soluția divină: de aceea, de Transporturi poate ar trebui să se ocupe PF Daniel, singurul mare constructor din România. Iar slujba să ne intre în prețul rovinietei.